Gică Popescu este unul dintre cei mai respectați fotbaliști ai României.
Caracterul său și modul frumos în care s-a raportatat în fiecare relație pe care a avut-o, fie că a fost personală sau profesională, Gică Popescu a știut să lase o urmă plăcută.
Acesta este și cazul perioadei în care a stat în închisoare.
Fostul fotbalist s-a înțeles foarte bine cu colegii său din pușcărie, ajungând chiar ca aceștia să-l propună să fie șef și să-i reprezintă în relația cu conducerea.
Popescu a refuzat, însă, iar Miron Cozma, cel care are destule relații printre deținuți a povestit despre cât de mult a fost respectat Gică Popescu în perioada în care a stat în spatele gratiilor.
“La iniţiativa mea, deţinuţii i-au propus lui Gică Popescu să le devină şef şi să îi reprezinte în relaţia cu conducerea închisorii. L-au votat imediat. I-au spus că a fost căpitan în libertate, de ce nu ar putea fi şi după gratii. Gică a refuzat, însă, politicos. El, în momentul în care a ajuns la închisoare, era şocat. O perioadă foarte bună nu a vorbit cu nimeni, nici măcăr cu colegii de celulă. Nu suporta regimul de detenţie, nu-i venea să creadă unde a ajuns. Aşa că a refuzat să fie şeful deţinuţilor. Puşcăriaşii îl respectau enorm, îi făceau loc să treacă pe culoarele închisorii. La Rahova sunt rapidişti, stelişti, dinamovişti, toţi l-au respectat pe Gică Popescu. Era cel mai bun băiat, cel mai respectat”, a spus Miron Cozma, potrivit Cancan.