Înotătorul român David Popovici s-a clasat pe prima treapă a podiumului în proba de 100 de metri de la Campionatele Europene de natație. Sportivul a încheiat cursa cu un timp extraordinar, 46,88 secunde, fiind la doar 8 sutimi distanță de recordul mondial la proba regină.
Sportivul român a dezvăluit care au fost sfaturile primite de la antrenorul său, Adrian Rădulescu, înaintea cursei la proba regină, conform gps.ro.
„Am încercat să plec mai tare decât în calificări și semifinale. L-am întrebat pe domnul Adi dacă ar fi o greșeală și dacă e normal să îmi fie frică. Mi-a zis să nu îmi fac griji, nu se va întâmpla nimic. Mi-a zis să încerc să plec cât de tare pot.
Am plecat cât de tare am putut, am întors cu al doilea cel mai rapid sprint din istorie, așa cred. Dacă nu chiar primul. Trebuie să am mai multă încrede în mine. Eu pot!”, a spus David Popovici, imediat după ieșirea din bazinul de la Belgrad.
Înotătorul de 19 ani a declarat că nu se aștepta la un rezultat atât de bun la proba regină.
„Nu mă așteptam la timpul ăsta. Nu mă gândeam la medalie. Mi-ar fi plăcut să câștig aurul, era undeva în spatele minții. Singurele obiective au fost să plec rapid, să îmi iasă elementele tehnice și să mă întorc și mai tare. Atât!”.
„Cred că anul acesta e mai bine decât anul trecut. Am fost la câteva ediții de europene. Parcă devin din ce în ce mai familiar cu formatul, cu publicul, cu totul. Mă simt din ce în ce mai bine la Europene. Se vede frumos pe hârtie că mi-am apărat titlul. Dar nu a contat niciodată cu adevărat pentru mine. E un bonus, așa îmi place să mă gândesc. E un bonus”, a afirmat sportivul.
Popovici va mai participa la două probe din cadrul Campionatelor Europene de la Belgrad, cea de 200 metri liber și cea de ștafetă 4×100 m liber, ambele având seriile joi dimineață.