Pele, pe numele său Edson Arantes do Nascimento, a fost înmormântat marți, iar jurnaliștii brazilieni a comparat imaginile de la Santos cu cele de la funeraliile unui alt fotbalist legendar, argentinianul Diego Armando Maradona, potrivit GSP.ro.
Pele, singurul fotbalist cu trei Cupe Mondiale câștigate, a fost înmormântat marți, dar la priveghi a venit un singur brazilian din loturile care au cucerit aurul mondial în 1994 și 2002, și anume Mauro Silva.
Portalul UOL Esporte a făcut o paralelă între imaginile de la Santos și cele din octombrie 2020, când trupul neînsuflețit al marelui Diego Armando Maradon a fost adus la palatul prezidențial argentinian, cu milioane de oameni pe străzi, dar și în prezența multor nume mari din fotbalul argentinian, inclusiv foști campioni mondiali.
Neto (56 de ani), fost atacanta la Corinthians și internațional brazilian, a comentat situația dezolantă.
„Brazilia nu știe cine este Pele. În țara noastră, el este după Iisus. În lume, e între Nelson Mandela și Mahatma Gandhi”, a spus analistul.
Cât despre absența campionilor mondiali, el a afirmat: „Sunt ei importanți? Trebuie să ne gândim cine e cu adevărat important în viața ta, în viața noastră. Poate că unii se duc doar unde primesc bani”.
„Ei sunt campioni mondiali și nu vin să-l vadă pe Pele? E cel puțin lipsit de respect”, a subliniat Neto.
Cafu (52 de ani), campion mondial la edițiile din 1994 și 2002, a mers în Qatar pentru a urmări Cupa Mondială, dar nu a venit la Santos pentru funeraliile lui Pele.
„Am vrut să merg la funeraliile lui Pele. Totuși, din cauza muncii, nu am putut lua un zbor la timp pentru a ajunge”, susține Cafu.