Româncele și-au aflat adversarele în primul tur la Roland Garros. Adversar surpriză pentru Simona Halep (FOTO)

Româncele și-au aflat adversarele în primul tur la Roland Garros. Adversar surpriză pentru Simona Halep (FOTO)

Româncele care vor participa la turneul de la Roland Garros și-au aflat adversarele.

Veștile sunt parțial bune pentru unele din jucătoare, pentru altele urmând meciuri grele.

În cazul în care va primi acordul medicului, Simona Halep va juca cu Jana Cepelova, locul 88, scorul direct dintre cele două fiind de 1-1. Românca a fost învinsă de slovacă în 2015, în primul tur al turneului de la Wimbleon, cu scorul de 5-7 6-4 6-3.

Monica Niculescu va juca contra estoniencei Anett Kontaveit (52 WTA), iar Sorana Cîrstea (67 WTA) contra chinezoaicei Shuai Peng (39 WTA).

Irina Begu a avut parte de un adversar ușor în primul tur, urmând să joace în compania Marianei Duque Marino (114 WTA).

Lucrurle vor fi destul de grele pentru Patricia Ţig (119 WTA) care va juca cu Anastasija Pavlyuchenkova (17 WTA).

Ana Bogdan (106 WTA) îşi va afla însă adversara abia după încheierea tabloului de calificări.

Mai jos puteți urmări tot tabloul de la Roland Garros.

Ultima oră
19:58 - Ionel Dancă: Ludovic Orban câștigă! În pofida presiunilor și împotriva tuturor forțelor văzute și nevăzute, moțiunea sa a obținut votul de susținere a 20 de filiale PNL
19:42 - Cristian Bușoi: Alegațiile precum că Ursula von der Leyen și-ar fi amânat vizita în București după congresul PNL sunt pure fabulații. Agenda sa e foarte încărcată și nu e făcută peste noapte
19:29 - Mirel Rădoi a anunțat stranierii pentru meciurile cu Germania și Armenia
19:22 - Asztalos Csaba (CNCD): Certificatul verde COVID în sine nu are elemente de discriminare, dar e important ca aceste restricții, în intepretarea mea, să fie adoptate prin lege, nu prin acte administrative (VIDEO)
18:59 - Activiștii de mediu, bătuți și umiliți de mafia lemnului. Infractorii i-au dezbrăcat la pielea goală (VIDEO)
18:58 - Mihai Dragolea, jurnalistul bătut când documenta mafia pădurilor: S-au năpustit asupra noastră cu topoare și bâte. Să ataci așa în 2021 înseamnă că ai foarte mult furt de acoperit în spate și ai de pierdut sume enorme (VIDEO)
18:05 - Probleme la Centrala Nucleară de la Cernavodă. Anunțul Nuclearelectrica
18:03 - Guvernul a aprobat lista restricțiilor pentru persoanele nevaccinate anti-COVID-19 / Certificatul verde, obligatoriu la spectacole, cinema, nunți, botezuri dacă incidența sare de 3 la mie
17:47 - Primul oraş din România care revine în scenariul roșu din cauza infectărilor cu coronavirus
17:31 - Decizie controversată a unui primar USR-PLUS: Festival cu specific german, în loc de zilele municipiului. „Va fi adresat tuturor, indiferent de gen”