„România are ceva de la el. Tricoul lui este la mine, nu l-am spălat niciodată” / Mircea Lucescu, mesaj emoționant după dispariția lui Pele

„România are ceva de la el. Tricoul lui este la mine, nu l-am spălat niciodată” / Mircea Lucescu, mesaj emoționant după dispariția lui Pele
Pele, alături de Diego Armando Maradona

Legenda fotbalului brazilian, Pele, a murit joi seara, la vârsta de 82 de ani, după o lungă suferință. Din 2019 fusese diagnosticat cu cancer la colon, iar ultima lună din viață și-a petrecut-o într-un spital din Sao Paulo. Starea acestuia de sănătate se degradase tot mai rău în ultimele zile, iar pe 29 decembrie seara a plecat definitiv de pe această lume.

Vestea morții marelui Pele, considerat unul dintre cei mai buni fotbaliști pe care i-a avut această planetă, a îndoliat lumea sportului, care a trimis reacții emoționante după confirmarea decesului fostului jucător.

Mircea Lucescu este românul care a avut prilejul și șansa de a face schimb de tricouri cu uriașul fotbalist brazilian în 1970, la Cupa Mondială.

Mircea Lucescu, românul care are tricoul lui Pele

„Tehnic, fizic, tactic, totul era la înălțime la el”, așa a început „Il Luce” descrierea celui care a fost Pele, potrivit gsp.ro.

În 1970, la Mondialul din Mexic, România a cedat la limită în fața campioanei, scor 2-3. La finalul acelui meci, jucat la Guadalajara, pe 10 iunie, căpitanul românilor, Mircea Lucescu, a făcut schimb de tricouri cu Pele, uriașul jucător al Braziliei.

„România are ceva de la Pelé. Tricoul lui este la mine. Nici nu l-am spălat de atunci, are încă urme de iarbă”, afirmă Lucescu pentru sursa citată anterior.

„Eram destul de aproape de el ca vârstă. Avea o imagine extraordinară, îl priveam ca pe un extraterestru”.

„Am stat câteva zile împreună. Rică le-a ieșit în față și l-a luat în brațe pe Pelé, așa, mai tare, l-a strâns puțin. Am discutat atunci cu el, cu ei, ceea ce ne-a ajutat, pentru că i-am văzut cum sunt. Înainte, ne era puțin teamă de ei. Apoi, acea teamă a dispărut, chiar dacă ne-au impresionat cu constituția lor fizică. Nu eram obișnuiți să vedem brazilieni atât de bine fizic, chiar și cei mici, cu musculatura dezvoltată…”, a adăugat Lucescu, despre amintirile din ianuarie 1970, înainte cu 6 luni de Mondial.

„Avea tot ce îi trebuie pentru marea performanță, la cel mai bun nivel. Tehnic, fizic, tactic, totul era la înălțime. Am mai spus, era ca Michael Jordan, un lider. Fantastic pe teren. De-o exigență maximă cu el și cu coechipierii. Chiar rău cu colegii, nu mai zic de adversari, pentru că nu accepta altceva decât victoria”, a explicat Lucescu, atunci când a fost pus să îl descrie pe marele Pele.

Trei zile de doliu național

Clubul Santos a anunţat că trupul regretatului fotbalist Pele va fi depus, luni, la stadionul Urbano Caldeira unde brazilianul a încântat lumea, iar marţi vor avea loc funeraliile.

Trupul lui Pele va fi transportat de la spitalul Albert Einstein din Sao Paulo la Santos, luni, 2 ianuarie, şi va fi depus pe terenul stadionului Santos, pentru ca toţi cei care vor să îşi ia rămas bun de la regele fotbalului să îi poată aduce un ultim omagiu, potrivit News.

Marţi dimineaţă, la ora locală 10.00, cortegiul funerar va pleca de la stadion și va trece prin faţa casei în care locuieşte mama lui Pele, Celeste, în vârstă de 100 de ani. Apoi, va ajunge la cimitirul Memorial Necropole Ecumenica, unde va avea loc înmormântarea unde va fi prezentă doar familia lui Pele.

Preşedintele Braziliei, Jair Bolsonaro, a decretat trei zile de doliu printr-un decret publicat în Jurnalul Oficial.

Recordurile stabilite de Pele

De-a lungul carierei, Pele a stabilit multe recorduri. Golul său numărul 1.000, din penalti, a fost înscris în faţa unui public în delir, în 1969, pe stadionul Maracana. A marcat cinci goluri într-un meci de şase ori şi a reuşit 92 de hat-trick-uri. La un meci cu Botafogo, în 1964, a marcat opt goluri. În total, Pele a înscris 1.281 de goluri în 1.363 de meciuri.

Pele a părăsit fotbalul brazilian în 1974, iar un an mai târziu a decis să joace pentru New York Cosmos, pentru a-i arăta publicului american “fotbalul lumii”. În 1977, s-a retras din activitatea de fotbalist.

După retragerea din activitatea de fotbalist, Pele şi-a folosit statutul de ambasador pentru a-şi promova ţara, pentru ONU şi UNICEF.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`