Apele tulburi în care se scaldă Cristiano Ronaldo nu se liniștesc nici în anul 2019, după ce Jasmine Lennard, o vedetă a producției Big Brother din Marea Britanie, a promis că va face o serie de dezvăluiri care să o ajute pe Kathryn Mayorga, în cazul în care aceasta îl va acuza oficial de viol pe superstarul portughez, relatează gsp.ro.
Așadar, publicația notează că Jasmine, care a avut o relație cu Ronaldo în urmă cu 10 ani, l-a numit „psihopat” pe cvintuplul câștigător al Balonului de Aur, amenințând că va dezvălui „adevărata față a lui Ronaldo”.
„Nimeni n-are nicio idee despre cine este cu adevărat Ronaldo. Dacă ar cunoaște măcar jumătate din cum este el, oamenii ar fi îngroziți”, a spus vedeta Big Brother UK, într-o postare pe Twitter, precizând că a discutat cu Ronaldo chiar și în ultimele 18 luni.
Declarațiile vin în contextul în care Kathryn Mayorga (34 de ani) susține că Ronaldo ar fi violat-o într-un hotel din Las Vegas.
„După ce m-am gândit mult, vreau să mă adresez lui Kathryn Mayorga și echipei sale de juriști pentru a-i sprijini acuzația de viol împotriva lui Ronaldo. Nu mai vreau să trăiesc în minciună. Am de gând să fac totul pentru a o ajuta. Am mesaje și înregistrări care sunt de neprețuit pentru Kathryn și pentru echipa sa. Voi dezvălui adevărata față a lui Ronaldo”, a spus Jasmine Lennard, potrivit sursei citate.
Ba mai mult, Jasmine susține că are și dovezi în sprijinul afirmațiilor sale. Totodată, aceasta a continuat valul furibund de adjective la adresa superstarului, care îmbracă în prezent tricoul lui Juventus Torino și care rămâne poate cel mai important fotbalist al lumii.
„Nimeni nu ar crede lucrurile pe care le voi susțin dacă nu aș avea și dovada. Dar, din fericire, pentru că sunt o fată inteligentă, am o mulțime de dovezi. Jocul se va sfârși! Este un golan și un mincinos! Un psihopat nenorocit. Am sute de mesaje despre el, povești despre cuceririle sale care o oglindesc și pe Mayorga. El recunoaște gravele probleme mintale”, a mai spus Jasmine.