Șeful Federației Franceze de Fotbal, criticat pentru declarația despre Zinedine Zidane. Val de reacții după afirmația oficialului: „Planeta este alături de Zidane”

Șeful Federației Franceze de Fotbal, criticat pentru declarația despre Zinedine Zidane. Val de reacții după afirmația oficialului: „Planeta este alături de Zidane”
Cu Zinedine Zidane antrenor, Real Madrid a câștigat trei ediții consecutive de UEFA Champions League, cel mai râvnit trofeu din fotbalul de club. Foto: Hepta.ro / Abaca Press / Denis Thaust

Președintele Federației Franceze de Fotbal (FFF), Noel Le Graet, a făcut o declarație controversată despre Zinedine Zidane, în contextul speculațiilor despre o posibilă venire a antrenorului la cârma selecționatei „cocoșilor”, însă afirmația oficialului a stârnit un val de reacții, potrivit Digisport.ro.

Întrebat despre situația lui Zinedine Zidane în contextul discuțiilor despre o posibilă instalare a antrenorului în funcția de selecționer al Franței, șeful FFF declara: „Zidane la naționala Braziliei? Nu-mi pasă. Poate să facă orice vrea el, fie că vorbim de club sau de echipă națională. Chiar nu-mi pasă. A încercat să mă sune? Cu siguranță nu. Nici măcar nu i-aș răspunde”, citat de Sportbible.

Șeful FFF, criticat pentru declarația despre Zinedine Zidane

Primul care a reacționat a fost Kylian Mbappe, cel mai în vogă fotbalist francez, care a spus că „Zidane este Franța” și că „nu este în regulă o asemenea lipsă de respect pentru o legendă ca el”.

O reacție a avut și Ministrul francez al sportului, Amelie Oudea-Castera.

„Declarațiile făcute de Le Graet sunt lipsite de respect, ne afectează pe toți. Este o legendă a fotbalului și a sportului. Un președinte nu trebuie să aibă o asemenea ieșire. Îmi cer scuze lui Zinedine Zidane”, a scris demnitarul francez, pe Twitter.

Nici Youry Djorkaeff nu a ocolit subiectul, spunând: „Prost moment, deplasat, vorbim de un campion mondial”

„Planeta este alături de Zidane”, au titrat și jurnaliștii spanioli de la a.

Deși se specula că Zinedine Zidane refuză echipe de club în speranța că va veni la naționala Franței după Cupa Mondială din Qatar, FFF a anunțat recent prelungirea contractului cu actualul selecționer, Didier Deschamps.

Cu Deschamps la cârmă, „cocoșii” au cucerit Cupa Mondială din 2018 și au jucat finala și la ediția din 2022, pierdută în fața Argentinei, iar în 2016 ajunseseră până în ultimul act al EURO, dar au fost învinși de Portugalia.