Americanca Serena Williams, locul 9 WTA, s-a retras din turneul de la Roland Garros, au anunţat, miercuri, organizatorii. Williams începuse bine turneul, dar o accidentare o scoate din concurs.
A şasea favorită a acuzat o accidentare la tendonul lui Ahile.
„Este vorba de tendonul lui Ahile, care nu a avut timp să se vindece după US Open.Am nevoie de şase săptămâni pentru recuperearea după această accidentare”, a declarat Serena Williams în conferinţa de presă de la Paris.
Ea urma să joace, miercuri, în turul al doilea, cu bulgăroaica Ţvetana Pironkova, locul 157 WTA, venită din calificări.
Americanca era pe partea de tablou a Simonei Halep, cap de serie numărul 1, iar cele două s-ar fi putut întâlni în semifinale.
În total, sportiva din Statele Unite ale Americii are în palmares 39 de Grand Slam: 23 în proba de simplu, 14 în proba de dublu feminin și două la dublu mixt.
7 titluri la Australian Open
3 titluri la Roland Garros
7 titluri la Wimbedon
5 titluri la US Open
România va fi pe buzele tuturor, azi, la Roland Garros.Simona HalepşiIrina Beguse vor întâlni în partidă directă, în turul 2 al celui mai mare turneu pe zgură. Meciul va începe după ora 16.00.
Aceasta este prima confruntare dintre cele două românce pe tabloul de simplu al unui Grand Slam.Simona Halep(2 WTA) șiIrina Begu(72 WTA) vor juca a treia partidă a zilei de miercuri de pe arena „Suzanne Lenglen”, astfel că va începe după ora 16:00. Cele două sportive s-au mai întâlnit în carieră de șapte ori, iar rezultatele din precedentele meciuri directe îi oferă Simonei statutul de favorită certă în partida din turul doi de la French Open.Simona Halep,care este şi principala favorită de la Paris, a câștigat de fiecare dată în fața Irinei Begu, la simplu, ultima dată în urmă cu mai puțin de două luni, în semifinalele turneului de la Praga.
Simona Halepse menţine pe locul 2 în clasamentulWTA, cu 7.255 de puncte.
Australianca Ashleigh Barty, liderul clasamentului, cu 8.717 de puncta, nu participă laRoland Garros.
Astfel, dacă Halep câştigă Grand Slam-ul de la Paris, poate reveni pe prima poziție.