După trei ani de zile, Simona Halep (30 de ani, 26 WTA) revine în naționala României de tenis. Pentru participarea la Billie Jean King Cup, echipa „tricoloră” va fi compusă din fostul lider mondial, Gabriela Ruse (24 de ani, 57 WTA), Irina Begu (31 de ani, 72 WTA) și Monica Niculescu (34 de ani, 311 WTA la simplu, 46 WTA la dublu).
Horia Tecău va fi căpitanul nejucător al echipei României. Celebrul tenismen a fost cel care a anunțat vineri întoarcerea Simonei Halep la națională.
Încă de anul trecut a anunțat Halep că-și dorește să revină în națională.
„Da, sută la sută voi juca anul viitor în Fed Cup”, a anunțat Halep în noiembrie 2021.
Dawid Celt, căpitanul nejucător al Poloniei, s-a declarat surprins de revenirea Simonei. Fostul lider mondial nu a mai jucat din 2019, când jucătoarele noastre au bifat cea mai bună performanță din istorie, semifinala (n.r. – pierdută cu Franța, 3-2).
„Am auzit în ultimele săptămâni informaţii că Simona se pregateşte de meciul cu Polonia, deşi în urmă cu câteva luni credeam ca românca va renunţa să mai joace în Billie Jean King Cup, din cauza vârstei şi a problemelor de sănătate.
Prezenţa lui Halep la Radom este cu siguranţă o veste foarte bună pentru fani, pentru că jucătoare de calibrul româncei nu sunt văzuţi deseori în Polonia. Aud că mulţi oameni se bucură de meciul dintre Iga şi Simona, dar întâlnirea de la Radom nu este doar despre Swiatek şi Halep. Am încredere că toate jucătoarele care vor evolua acolo vor garanta suporterilor un nivel bun şi mari emoţii.
Ne aşteaptă un meci foarte greu, pentru că România are mai multe jucătoare clasate în top 100 WTA. De asemenea, indiferent de componenţa finală, putem fi siguri că la Radom va veni o echipă foarte puternică. Prin urmare, am desemnat cea mai puternică formaţie pentru acest meci (…)”, a declarat Celt.
România va juca pe 15 și 16 aprilie la Radom, Polonia. Cea mai valoroasă jucătoare din echipa adversă este Iga Swiatek (20 de ani, 4 WTA). Din naționala Poloniei mai fac parte Magda Linette (30 de ani, 62 WTA, 43 WTA la dublu), Magdalena Frech (24 de ani, 88 WTA), Alicja Rosolska (36 de ani, 66 WTA la dublu) și Maja Chwalinska (257 WTA).
Sorana Cîrstea a fost invitată să joace pentru România, însă a refuzat.
Înainte de Fed Cup, pentru Simona Halep urmează duelul cu poloneza Iga Swiatek, din semifinalele Indian Wells. Meciul se va disputa după ora 3 dimineața – ora României, sâmbătă.