Simona Halep și-a aflat adversara din primul tur al turneului WTA 1000 de la Roma. Cu cine se va înfrunta românca

Simona Halep și-a aflat adversara din primul tur al turneului WTA 1000 de la Roma. Cu cine se va înfrunta românca
Simona Halep și-a aflat adversara din primul tur al turneului WTA 1000 de la Roma. Cu cine se va înfrunta românca. Sursa Foto: Hepta/ Oscar J. Barroso

Simona Halep, locul 20 mondial în tenisul feminin și-a aflat adversara din primul tur al turneului WTA 1000 de la Roma, în urma tragerii la sorți care a avut loc vineri.

Românca (21 WTA) a primit revanșa și o va înfrunta în primul tur pe Alize Cornet (34 WTA).

Simona Halep și-a aflat adversara din primul tur la Roma

Franțuzoaica a eliminat-o pe Halep în optimile de finală ale primului Grand Slam al anului, cu scorul de 6-4, 3-6, 6-4.

Totodată, Alize Cornet o conduce pe Halep cu 4-1 în duelurile directe. Tot în runda inaugurală de la Foro Italico, britanica Emma Răducanu (11 WTA) și canadianca Bianca Andreescu (111 WTA) se vor întâlni în meciul jucătoarelor cu origini românești.

Simona Halep va debuta la Roma, turneu programat în perioada 9 – 15 mai, împotriva franțuzoaicei Alize Cornet. Cele două s-au antrenat împreună la turneul precedent, cel de la Madrid.

„A fost o mare plăcere să mă antrenez cu Simona Halep, în această incredibilă arenă centrală Manolo Santana”, a declarat Alize Cornet.

De asemenea, Sorana Cîrstea se găsește pe cealaltă parte a tabloului de la Roma, iar sportiva noastră va da peste Ons Jabeur, jucătoare din Tunisia care va juca sâmbătă în finala de la Madrid.

Simona Halep vs Alize Cornet 1-4

2022, Australian Open: 6-4, 3-6, 6-4 pentru Cornet

2015, Madrid: 7-6(6), 6-3 pentru Cornet

2014, Dubai: 6-1, 1-1 abandon Halep

2013, Sofia: 6-4, 6-4 pentru Halep

2011, Monterrey: 7-5, 6-1 pentru Cornet.

Urmăriți B1TV.ro și pe