Simona Halep va ieși din top 10 jucătoare WTA. Ce loc va ocupa în clasament săptămâna viitoare

Simona Halep va ieși din top 10 jucătoare WTA. Ce loc va ocupa în clasament săptămâna viitoare
Simona Halep a suferit o accidentare la gamba stângă în turul II de la ediția din 2021 a Openului Italian și a ratat mai multe competiții de anvergură. Foto: Hepta.ro / Zuma Press / Rob Prange

Simona Halep va ieși săptămâna viitore din top 10  jucătoare WTA, însă rămâne optimistă și spune că are drept obiectiv revenirea în acest clasament. Săptămâna viitoare va coborî până pe poziția a 13-a în clasamentul WTA, urmând a fi depășită de Barbora Krejcikova, Belinda Bencic și Petra Kvitova.

„Nu am putut să joc aici pentru că se joacă pe zgură în primul rând, iar în al doilea rând, accidentarea mă împiedică. Aștept să merg în Canada să văd dacă pot să joc. Mă simt bine, m-am antrenat bine, dar nu se știe niciodată cu accidentările. Îmi doresc să fiu sănătoasă pentru că de câteva luni nu am putut să joc, iar după să mă bucur de faptul că pot să joc”, a declarat Simona Halep la Cluj, potrivit gsp.ro.

Simona Halep a ținut să sublinieze că sportul este în continuare o prioritate pentru ea, în condițiile în care în ultima vreme s-a zvonit că își dorește să se concentreze mai mult pe viața de familie.

„Sunt zvonuri false sută la sută, nu am renunţat la nimic pe plan profesional. Prioritatea mea este tenisul. Bineînţeles că da, familia mea contează foarte mult şi nu m-am măritat aşa cum s-a scris. Probabil că o voi face în curând, dar nu dăunează partea profesională partea mea personală. Aşa că sunt fericită cu ambele”, a mai declarat Simona Halep, potrivitTelekom Sport.