Sorana Cîrstea (32 de ani, 74 WTA) s-a calificat în sferturi la Miami Open 2023, după ce a câștigat cu scor 7-6 (3), 6-4, în fața Marketei Vondrousova.
Sorana Cîrstea a trecut în două seturi de cehoaica Vondrousova, 7-6 (3), 6-4, după un meci care a durat mai bine de o oră și jumătate.
Meciul a fost într-un echilibru continuu, niciuna dintre cele două jucătoare nu a greșit pe propriul serviciu, mergând cap la cap până la 5 egal, moment în care Vondrousova a făcut primul break al jocului și a trecut în avantaj.
Românca a împins primul act în tie-break, moment în care a revenit de la 0-2 și a terminat setul la 7-3.
Al doilea set a fost unul echilibrat până la 3 egal, atunci când cehoaica a greșit de două ori pe propriul serviciu, oferindu-i Soranei să meargă la 4-3. Românca a continuat serviciul ei și a făcut 5-3.
Vondrousova a încercat să dea semne de revenire, obținând scorul 5-4, însă Sorana a reușit să încheie setul și meciul la 6-4. Astfel, românca a reușit să se califice în sferturile de finală ale turneului la Miami Open, potrivit eurosport.ro.
Duminică, 26 martie, Sorana a învins-o pe Karolina Muchova, scor 7-5, 6-1, după un meci de o oră și 32 de minute.
Românca traversează un moment excelent și venea după un succes chiar mai răsunător, cu Caroline Garcia, locul 4 mondial în tenisul feminin, pe care recent o învinsese și la Indian Wells, un alt turneu american din seria WTA 1000.