Ștefan Radu, protagonistul unui scandal provocat la Lazio de impresarul său: „Le-am cerut deja avocaților să îmi apere imaginea profesională în toate instanțele posibile”

Ștefan Radu, protagonistul unui scandal provocat la Lazio de impresarul său: „Le-am cerut deja avocaților să îmi apere imaginea profesională în toate instanțele posibile”
foto: Hepta.ro / Zuma Press / ESPA Photo Agency

Ștefan Radu a fost pus într-o situație controversată de impresarul său, Vincenzo Morabito, care a declarat că fundașul român l-ar fi criticat pe colegul său de echipă Vedat Muriqi. În vârstă de 34 de ani, fotbalistul cu cele mai multe prezențe în tricoul lui Lazio din toate timpurile spune că și-a contactat deja avocații.

Ștefan Radu, protagonistul unui scandal provocat la Lazio de impresarul său

Scandalul a început când impresarul fundașului român a fost surprins ironizându-l pe fotbalistul kosovar Vedat Muriqi.

„Ștefan Radu mi-a spus că l-ar putea marca pe Muriqi și încălțat cu o pereche de papuci. Atât de slab e la antrenamente”, a spus Vincenzo Morabito, potrivit GSP.

Replica lui Ștefan Radu nu s-a lăsat așteptată prea mult.

„Vreau să dezmint cu fermitatea comentariile făcute de Vincenzo Morabito, în timpul programului Report, conform cărora aș fi discreditat calitatea fotbalistică a colegului meu Vedat Muriqi. Nu obișnuiesc să mă comport așa, iar asta îmi afectează grav reputație.Din această cauză, le-am cerut deja avocaților să îmi apere imaginea profesională în toate instanțele posibile”, a transmis Ștefan Radu, marți, printr-un comunicat postat pe site-ul clubului Lazio.

Ștefan Radu a intrat în istoria lui Lazio, fiind fotbalistul cu cele mai multe meciuri jucate în tricoul echipei din Roma:

  1. Ștefan Radu – 412 meciuri;
  2. Giuseppe Favalli – 401;
  3. Giuseppe Wilson – 394;
  4. Paolo Negro – 376
Urmăriți B1TV.ro și pe
`