Mihai Popovici, tatăl înotătorului olimpic David Popovici, este acuzat că are apucături dictatoriale. Acesta conduce secția de înot a Clubului Sportiv Dinamo, iar din cauza lui mai mulți părinți și-ar fi retras copiii de acolo. Mai mult, și antrenorul italian Walter Bolognani, adus cu surle și trâmbițe, ar fi plecat tot după un conflict cu Mihai Popovici.
La ordinul lui Mihai Popovici, antrenorii Andrei Pințicanu și Luis Lăcătuș, care i-au ajutat pe înotători să obțină rezultatele mari de la Samorin (Slovacia), au fost trimiși înapoi de unde au venit, la Suceava. Cu ei au plecat și juniorii care au scris istorie la competiție, printre care și Diana Silișteanu, campioană europeană de junioare la 100 de metri spate la Samorin.
Cu toții au fost expediați la Fălticeni într-un bazin de 20 de metri. Asta în timp ce David Popovici este supărat că autoritățile nu fac nimic la Bazinul Lia Manoliu.
La Lia Manoliu se percepe o taxă de 600 de lei de copil, dar banii n-ar ajunge la Clubul Sportiv Dinamo, ci la Academia de înot Dinamo, pe care o conduce Mihai Popovici.
Mai mulți părinți și-au retras copiii de la înot din cauza condițiilor de acolo și a stilului de conducere a lui Mihai Popovici, dar aceștia nu vor să-și asume public pozițiile, scrie Adevărul.
„La această academie de înot de la Dinamo, șase sportivi erau în programul de performanță și aveau asigurată cazarea și mesele la căminul clubului. Nu plăteau nimic. Dar, mâncarea nu era deloc una adecvată pentru sportivi. Tot felul de alimente procesate, de ghivece, de tocănuri… Lături! I-am cărat copilului meu, timp de trei ani, mâncare cu sacoșa. La cămin, nu erau frigider în cameră, nu era nimic. Îi mâncau gândacii. Am făcut noi, părinții, curat în camere. La un moment dat, copilului meu i s-a spus de la cantină că nu mai primește mâncare, că așa a spus domnul Popovici. Totul a culminat cu decizia de a-i trimite pe ei, dar și pe antrenorii lor, acasă, la Fălticeni. A adus domnul Popovici pe cine a dorit dumnealui”, a explicat, pentru Adevărul, părintele unui sportiv de performanță, sub protecția anonimatului.
Acesta îl acuză pe Mihai Popovici că are un stil de conducere dictatorial: „Are, cred, vreo 1.000 de copii, pe care îi taxează cu 600 de lei lunar. Îi pare rău când cineva achită prin cont, vrea să treci direct pe la casierie. Nu primești chitanță, nimic. Prima lui întrebare este: ți-ai plătit taxa? Pe noi, părinții copiilor care fac performanță, ne-a pus să cumpărăm echipament de la firma Arena. Costa 8-900 de lei, dar n-am primit nimic ca dovadă, o chitanță, ceva… Ne-a pus să-l cumpărăm de la Arena… Interese… Ne-a amenințat că, altfel, nu mergem la concurs. Copiii se bălăcesc acolo într-un bazin jalnic… Am zis să curățăm noi, părinții, acel bazin”.
Mihai Popovici a fost contactat de Adevărul pentru a-și exprima punctul de vedere. Acesta n-a răspuns la niciuna dintre întrebări, acuzând că le-a primit prea târziu.
„În calitate de manager al secției de natație din cadrul CS Dinamo București, conform fișei postului, nu eu iau decizia în ce privește angajarea sau concedierea personalului, inclusiv a sportivilor și antrenorilor clubului. Rolul de manager presupune alte atribuții, în principal supervizarea și coordonarea activității secției de natație, în linie cu obiectivele stabilite de club.
Așadar, pentru orice întrebare cu privire la activitatea clubului, inclusiv a secției de natație, vă rog să vă adresați oficial CS Dinamo București, prin intermediul departamentului responsabil de relația cu mass-media”, a transmis Mihai Popovici, într-un răspuns pentru Adevărul.