Tenis: Sorana Cîrstea a ratat calificarea în turul doi la turneul de la Marrakech

Tenis: Sorana Cîrstea a ratat calificarea în turul doi la turneul de la Marrakech
Foto: arq.ro

Sorana Cîrstea, care este cap de serie numărul 2, a ratat, luni, calificarea în turul doi al turneului de la Marrakech din Maroc, anunță site-ul oficial al competiției.

Cîrstea a fost învinsă, în prima rundă a turneului, de Chanelle Scheepers din Africa de Sud, cu scorul de 6-3, 6-1, după o oră și 22 de minute.

Pentru participarea la turneu, Sorana Cîrstea, care se află pe locul 26 WTA, primește un punct WTA și un cec de 1.800 dolari.

În același timp, Maria Teresa Torro Flor din Spania s-a calificat în turul al doilea după ce a învins-o pe Arantxa Rus din Olanda, cu scorul 1-6, 1-6.

Turneul de la Marrakech este dotat cu premii în valoare totală de 235.000 dolari.