E oficial: Turneul de la Roland Garros, amânat cu o săptămână. French Open va începe abia pe 30 mai, nu pe 23, cum era programat inițial

E oficial: Turneul de la Roland Garros, amânat cu o săptămână. French Open va începe abia pe 30 mai, nu pe 23, cum era programat inițial
foto simbol: Pixabay

UPDATE, 8 aprilie, ora 11.50:French Open, turneul de Grand Slam de la Roland Garros, va fi amânat cu o săptămână din cauza pandemiei de COVID-19 și va debuta pe data de 30 mai, a confirmat Federația Franceză de Tenis (FFT), printr-un comunicat de presă transmis joi, potrivit Reuters. Competiția era programată să înceapă pe 23 mai.

Ediția din 2021 a prestigiosului turneu de la Roland Garros, al doilea Grand Slam al anului, se va încheia în data de 13 iunie, cu doar două săptămâni înainte de startul Wimbledon, unde campioana en-titre este chiar Simona Halep, a treia tenismenă a lumii.

Amânarea va avea aproape sigur impact asupra calendarelor ATP și WTA, în special asupra sezonului de iarbă, având în vedere că turneele de la s`Hertogenbosch (WTA și ATP), Stuttgart (ATP) și Nottingham (WTA) erau programate să înceapă pe 7 iunie.

Știrea inițială:Federația franceză de tenis (FFT) este pe punctul de a anunța o amânare de o săptămână pentru startul turneului de la Roland Garros, al doilea Grand Slam al anului, potrivit L`Equipe. Astfel, French Open ar urma să se desfășoare între 30 mai și 13 iunie, deși inițial era programat să înceapă pe 23 mai.

French Open, turneul de Grand Slam de la Roland Garros, ar urma să fie amânat cu o săptămână

Franța se confruntă cu tot mai multe cazuri de COVID-19, iar spitalele resimt presiunea epidemiei, context în care FFT speră că, mutând turneul de Grand Slam cu o săptămână, autoritățile vor permite relaxarea protocoalelor sanitare. În 3 aprilie, Franța a intrat într-un lockdown de patru săptămâni.

Organizatorii speră că, astfel, mai mulți fani vor putea lua parte la prestigiosul turneu de Grand Slam de la Roland Garros, potrivit Super Sport. Anul trecut, competiția a fost amânată cu patru luni din cauza pandemiei și s-a desfășurat în perioada septembrie-octombrie, în loc de tradiționalul mai-iunie. Publicul a fost limitat la 1.000 de spectatori pe zi.

Atunci când a anunțat noile restricții din Franța, președintele Emmanuel Macron și-a exprimat speranța că la jumătatea lui mai va avea loc o relaxare, referindu-se totuși la muzee, cinematografe și teatre.

Ministerul francez al sportului preciza încă de marți, pentru AFP, că guvernul de la Paris discută despre o posibilă amânare „cu câteva zile”.

Campionii en-titre de la Roland Garros sunt Rafael Nadal din Spania și Iga Swiatek din Polonia. Cu toate acestea, una dintre favoritele competiției feminine este chiar Simona Halep, care recent a fost plasată de WTA în fruntea clasamentului ultimilor cinci ani pe zgură.

Sezonul de zgură începe chiar în această săptămână, cu românca în postura de lider detașat în Clay Court Power Rankings. PotrivitWTA,Simona Halepa câștigat 74,3% din meciurile jucate pe zgură în întreaga carieră, având un istoric de 24 de victorii și doar patru înfrângeri în ultimii doi ani. Cele mai notabile rezultate obținute de româncă pe această suprafață în ultimii ani sunt:

Ultima oră
20:40 - Guvernul Dacian Cioloș și-a stabilit componența. Cum arată lista de miniștri cu care va merge USR în Parlament
20:36 - Dezastru în sudul Indiei din cauza inundațiilor: Zeci de persoane au murit sau sunt date dispărute, iar viiturile și alunecările de teren au devastat comunitățile din regiune (VIDEO)
20:06 - O scriitoare spaniolă de succes era de fapt… trei bărbați. Aceștia au ieșit din anonimat după ce au câștigat un premiu literar de un milion de euro
19:37 - 41.566 de persoane vaccinate în ultimele 24 de ore, dintre care 22.629 cu prima doză. România ar putea trece luni de 6 milioane de persoane vaccinate cu măcar o doză
19:20 - Ea este concurenta căreia Carla`s Dreams i-a promis 100.000 de euro!
18:31 - Octavian Berceanu: Garda de Mediu, o instituție normală în contextul politic românesc, în care angajaților le era frică să vorbească. Controalele direcționate politic, cea mai mare presiune pe care o aveau (VIDEO)
18:07 - Alfred Simonis (PSD): Este exclus să votăm guvernul Cioloș, la ce nume au apărut
17:44 - Dacian Cioloș: Cred că și pentru PSD putem fi o soluție pentru a depăși lunile următoare / Nu știu care au fost motivele reale pentru care m-a desemnat Klaus Iohannis
17:25 - SURSE: După PSD, nici PNL nu exclude scenariul alegerilor anticipate. Marcel Ciolacu și Florin Cîțu trimit semnale în teritoriu pentru ca organizațiile să se pregătească de campanie (VIDEO)
16:53 - Măsurile PNL privind facturile la energie electrică și gaze naturale. Amendamentele propuse de liberali pentru compensare, plafonare și amânarea plății (DOCUMENT)