Universitatea Craiova se va înscrie în Liga a II-a, cu Aurel Țicleanu antrenor

Universitatea Craiova se va înscrie în Liga a II-a, cu Aurel Țicleanu antrenor

FC Universitatea Craiova se va înscrie în competiţii, în Liga a II-a, urmând ca antrenorul echipei să fie Aurel Țicleanu. Adrian Mititelu anunță totodată că Ilie Balaci va ocupa funcţia de manager general al clubului.

„Având în vedere solicitarea şi intenţia clubului de reînscriere în competiţia sportivă, astăzi Fotbal Club Universitatea Craiova a ajuns la un acord de colaborare cu următoarele persoane: – Ilie Balaci – manager general al clubului; – Aurel Ţicleanu – antrenor principal. De asemenea, i s-a făcut o propunere pentru postul de director sportiv lui Ovidiu Stângă, urmând ca acesta să dea un răspuns până la sfârşitul lunii aprilie. Începând de astăzi, Ilie Balaci şi Aurel Ţicleanu urmează să facă demersurile necesare în vederea închegării lotului de jucători şi cooptării altor persoane necesare derulării activităţii specifice”, se menţionează în comunicatul semnat de Adrian Mititelu, citat de Mediafax.

La 20 februarie, Universitatea Craiova a cerut Federaţiei Române de Fotbal şi Ligii Profesioniste de Fotbal înscrierea în sezonul 2013/2014 al Ligii I şi a solicitat acestor foruri găsirea unei soluţii juridice în acest sens pentru a se încadra în condiţiile legale şi statutare. Forurile fotbalistice nu au dat răspunsunsul aşteptat de Mititelu, astfel că echipa va fi înscrisă în liga secundă.

Federaţia Română de Fotbal anunţa, în 20 iulie 2011, că gruparea Universitatea Craiova a încălcat grav statutul federaţiei, astfel că a fost exclusă provizoriu de Comitetul Executiv. Măsura a fost validată de Adunarea Generală a FRF, din 14 mai 2012.