Gică Craioveanu, unul dintre cei mai consacrați fotbaliști români, a divorțat în mare secret de spanioloaica Gemma, pe care a cucerit-o în perioada când evolua în La Liga, relatează cancan.ro.
Așadar, publicația notează că generația care ne-a adus cele mai mult bucurii pe plan fotbalistic are multe lucruri în comun, în condițiile în care Gică Craioveanu se alătură unui șir lung de coechipieri care s-au despărțit de soție.
„Da, am divorțat! Dar țin să precizez că am o relație extraordinară cu Gemma datorită faptului că avem și doi copii împreună. Mergem împreună în vacanțe, nu e problemă. Există respect între noi, doar am stat 20 de ani împreună. E o viață de om! Pur și simplu ne-am despărțit pentru că nu a mai fost să fie. Dar am rămas în relații foarte bune. Spre exemplu, am fost la Cazanele Dunării cu ea în august”, a declarat Gheorghe Craioveanu, în exclusivitate pentru cancan.ro.
Fostul fotbalist are doi copii cu Gemma. Apropiații săi n-aveau nici cea mai vagă idee despre această separare, cu excepția actualului selecționer Cosmin Contra, care la rândul său are multe legături cu fotbalul spaniol.
În urmă cu ceva timp, scrie aceeași sursă, Gică Craioveanu, care a făcut istorie în tricoul Universității Craiova, a mărturisit cum a cucerit-o pe Gemma, femeia care i-a dăruit doi copii, pe Alejandro și Adriana.
„Eu sunt destul de timid şi mi-a luat mult timp să-i cer o întâlnire, însă, puţin câte puţin, am prins curaj. Iar dacă mai bei şi-un păhărel cu vin roşu, se schimbă treaba”, povestea Gheorghe Craioveanu despre cum a cucerit-o pe Gemma, care este cu nouă ani mai tânără decât el, potrivit aceleiași surse.