Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne decide campioana României la fotbal. După dezbaterile de miercuri, TAS a rămas în pronunțare pentru joi în privința verdictului.
Gigi Becali acuză că Viitorul a încercat să-şi argumenteze emoţional poziţia în faţa judecătorilor, amintitnd de implicarea sa în dosarul "Valiza.
”Aşteptăm! Din ce am înţeles, s-au folosit de mine în apărarea lor. Au amintit de episodul cu Bacău şi Baciu, de Dosarul Valiza. De asemenea, au spus că Becali se laudă prin ţară că o să câştige, iar jucătorii Viitorului ar fi fost afectaţi la ultimul lor meci de acest lucru. Am vorbit cu mai mulţi avocaţi, care mi-au spus că în litera legii nu aş avea cum să pierd, dar dacă se va judeca emoţional, probabil că ei ar fi câştigători”, a declarat Gigi Becali la DigiSport.
Şi preşedintele celor de la FCSB este încrezător că va avea câştig de cauză la TAS.
"Judecătorii n-au de ce să fie surprinşi, pentru că este dreptul legal al Stelei de a apela la un astfel de Tribunal. Şi noi aşteptăm decizia, pentru că odată cu aceasta vom vedea şi cine e vinovat", a mai afirmat Veleriu Argăseală.