Accident grav, într-o localitate din județul Gorj. 9 persoane au ajuns la spital. Ce au transmis reprezentanții ISU

Accident grav, într-o localitate din județul Gorj. 9 persoane au ajuns la spital. Ce au transmis reprezentanții ISU
Foto simbol: Inquam Photos / Octav Ganea

Un accident grav a avut loc, duminică noapte, în localitatea Câlnic, din județul Gorj. În incident au fost implicate nouă persoane, care au ajuns la spital.

Evenimentul rutier s-a produs după ce o mașină și o dubiță galbenă au intrat în coliziune. Conform ISU Gorj, accidentul a avut loc în jurul orei 00:00, iar impactul a fost destul de violent, având în vedere că oamenii au ieșit în stradă la auzul zgomotului.

Ce au transmis autoritățile

La fața locului au fost dislocate 2 autospeciale pentru descarcerare, 3 ambulanțe SMURD și o autospecială pentru transport victime multiple din cadrul instituției noastre, precum și 3 ambulanțe din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Gorj.

„Din fericire, toate victimele au fost conștiente și cooperante, nefiind încarcerate. Toate cele 9 victime, 3 femei cu vârste între 44 și 50 de ani și 6 bărbați cu vârste între 37 și 73 de ani au fost evaluate medical la fața locului, iar ulterior au fost transportate la spital pentru investigații medicale suplimentare”, au transmis reprezentanții ISU Gorj, conform Pandurul.