Tată și fiu, la un pas de moarte, într-o pădure din comuna Ion Creangă, județul Neamț. Cei doi adunau lemne pentru iarnă când tractorul folosit s-a răsturnat peste ei. Bărbatul a fost prins între tractor și remorcă, iar fiul său, în vârstă de 17 ani, a rămas sub o roată a vehiculului, potrivit stireadeiasi.ro.
La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Roman cu o autospecială de stingere, un autocamion cu container multirisc, o autospecială pentru descarcerare grea și două ambulanțe SMURD (TIM și EPA). Cu toate acestea, misiunea lor nu a fost ușoară, deoarece apelul de ajutor a venit dintr-o zonă greu accesibilă, situată la aproximativ doi kilometri depărtare de drumul de acces în pădure.
Medicii ajunși la fața locului au depus eforturi considerabile pentru a-i menține în viață pe cei doi. Ulterior, au fost transportați la spitalul din Roman, unde au fost operați de urgență.
Poliția a deschid un dosar de cercetare în acest caz. Imediat ce victimele se vor simți mai bine, vor trebui să răspundă întrebărilor anchetatorilor care trebuie să stabilească dacă transportul de lemne pe care îl efectuau era legal.