Accident mortal pe un drum din Teleorman. O autoutilitară cu pepeni și un autoturism s-au ciocnit

Accident mortal pe un drum din Teleorman. O autoutilitară cu pepeni și un autoturism s-au ciocnit
Sursa foto: Shutterstock

Un accident grav a avut loc, joi, între localitățile Gârcov (judul Olt) și Islaz ( județul Teleorman). O autoutilitară încărcată cu pepeni și un autoturism s-au ciocnit. Doi oameni au murit, iar un altul este rănit, conform Adevărul.

Ce s-a întâmplat

La fața locului a intervenit o autospecială de stingere cu echipamente de descarcerare de la Detașamentul Turnu Măgurele, o autospecială de stingere și un SMURD de la ISU Olt și trei echipaje SAJ, potrivit ISU Teleorman.

„La sosirea salvatorilor, s-a constatat că erau două mașini implicate în accident și trei victime. Într-una dintre mașini, la care izbucnise un incendiu, se afla un bărbat de circa 33 de ani, cu leziuni incompatibile cu viața, iar în celălalt autoturism erau două victime, șoferul, de circa 28 de ani, fără semne vitale și încarcerat și pasagerul din dreapta, un bărbat de aproximativ 51 de ani, conștient și cooperant, neîncarcerat”, a precizat Dragomir Gelu, purtător de cuvânt ISU Teleorman.

Victima conștientă a fost preluată de către echipajele medicale pentru evaluare și monitorizare, iar pompierii au acționat simultan atât pentru stingerea incendiului, cât și pentru descarcerarea persoanei, cu accesoriile specifice pentru astfel de intervenții.

„Misiunea a continuat cu asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, iar autoritățile competente au preluat cazul pentru cercetări”, mai precizează purtătorul de cuvânt ISU Teleorman.