Argeș: Turistă din Spania, atacată de un urs. Femeia ar fi încercat să facă o poză cu animalul

Argeș: Turistă din Spania, atacată de un urs. Femeia ar fi încercat să facă o poză cu animalul
Image by Angela from Pixabay

O femeie în vârstă de aproximativ 75 de ani, din Spania, a fost atacată de un urs în comuna Arefu, județul Argeș, miercuri, conform Observator. Femeia ar fi încercat să facă o poză cu animalul.

Ce s-a întâmplat

Autoritățile au fost sesizate, miercuri, prin apel la 112, cu privire la faptul că o femeie, în vârstă de aproximativ 75 de ani, de cetățenie spaniolă, ar fi fost atacată de un urs, în zona unui hotel din județul Argeș.

La fața locului, a sosit o patrulă de jandarmi montani, însă ursul nu mai era. „Aceasta ar fi încercat să facă o fotografie ursului”, au transmis jandarmii, conform Observator.

Femeia a fost rănită la mâna dreaptă, în urma acestora. Autoritățile au escortat autoturismul în care se afla persoana rănită până la întâlnirea cu echipajul de ambulanță, care a preluat victima pentru îngrijiri medicale. O altă patrulă a rămas în zonă pentru a preveni eventuale incidente ulterioare.

Acest incident vine la o zi după ce un polonez și-a riscat viața încercând să hrănească un urs, pe Transfăgărășan. El a ajuns în stare gravă la spital, cu răni la braţ şi abdomen.