Anchetă în localitatea Tureac din județul Bistriţa-Năsăud după decesul unei fetițe de 9 ani. Aceasta și-a pierdut viața pe 11 martie, după ce s-a înecat cu vomă, însă în urma autospiei a ieșit la iveală faptul că era infectată cu noul coronavirus. În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, informează Agerpres.
Pe 11 martie, tatăl fetiței a sunat la 112 și a anunțat că fiica sa este inconștientă. Echipajul SMURD care a intervenit a încercat să o resusciteze, fără succes însă, astfel că a fost declarat decesul acesteia.
Fiind vorba despre o moarte suspectă, conform procedurilor, a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, care a fost preluat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, Crina Sîrb, citat de Agerpres.
Între timp, însă, în urma autopsiei s-a constatat faptul că fetița avea COVID-19. Acum este așteptat rezultatul examenului anatomo-patologic în funcție de care se va stabili dacă moartea fetiței va fi consemnată pe lista deceselor COVID-19.
„Prima cauză a decesului pe buletin nu este COVID. Acum trebuie să aşteptăm şi rezultatul anatomo-patologic, să vedem. Pe certificatul de deces este o cauză mecanică, aspirat de conţinut, adică s-a înecat cu vomă. Familia este în carantină, a fost lăsată doar pentru înmormântare câteva ore.(…) Dar este încărcată pe platformă cu testul pozitiv, am luat legătura şi cu Bucureştiul şi aşteptăm să vedem, în funcţie de ce iese, să vedem dacă se declară ca deces COVID sau este cauză mecanică”, a declarat Anca Andriţoiu, șefa Direcţiei de Sănătate Publică Bistriţa-Năsăud.
Și colegii de clasă ai fetiței urmează a fi testați pentru infecția cu noul coronavirus.