Brandul orașului Iași a câștigat medalia de aur la unul dintre cele mai importante concursuri de branding din Europa

Brandul orașului Iași a câștigat medalia de aur la unul dintre cele mai importante concursuri de branding din Europa
Sursa foto: Primăria Iași

Brandul Iaşului a câştigat medalia de aur la Transform Awards Europe 2023, unul dintre cele mai importante concursuri de profil din Europa, a anunțat Agenția Namogo.

Brandul Iașului, printre medialiații cu aur la cel mai important concurs de profil din Europa

Proiectul de branding al Iașului a câștigat medalia de aur în cadrul Transform Awards, cea mai mare competiție de branding din Europa, la categoria Best Place or Nation Brand.

„Identitatea de brand Iași – orașul creatorilor a primit locul întâi aseară, la Londra, în cadrul galei de decernare a premiilor care au reunit unele dintre cele mai mari agenții de branding din lume precum Interbrand, Landor & Fitch, Pentagram sau Lantern”, au spus reprezentanții agenției Namogo pe pagina de Facebook.

Decernarea premiilor a avut loc la Londra, în cadrul galei care a reunit cele mai mari agenții de branding din lume, printre care Landor & Fitch, Interbrand, Pentagram, Interbrand, Lantern și Someone.

Juriul, format din specialiști în branding și marketing de la companii precum Twitter, Adidas, Nestlé sau Oxford University Press, a acordat premiul orașului Iași pentru versatilitatea identității vizuale care celebrează numele orașului într-un mod unic și creativ, permițând explorarea în diferite siluete și expresii spațiale. Identitatea arată schimbarea prin care trece orașul și viziunea orientată spre industriile creative.

Brandul orașului Iași, creat din dorința de a oferi un sistem vizual versatil

Juriul, format din specialiști în branding și marketing de la companii precum Twitter, Adidas, Nestlé sau Oxford University Press, a acordat premiul orașului Iași pentru versatilitatea identității vizuale care celebrează numele orașului într-un mod unic și creativ

Cei care au realizat brandul Iașului spun că respectivul concept a fost creat din dorința de a oferi un sistem vizual versatil, la care cât mai mulți artiști să poată contribui. Logo-ul este flexibil, se poate extinde pe verticală sau orizontală și poate funcționa ca un container grafic. Este un sistem deschis, contributiv, o pânză albă pe care poți picta urmând doar câteva indicații simple de teorie a designului.

„Un brand urban caută esenţa unui oraş pentru a-l face atât cunoscut lumii, cât şi mai atrăgător pentru turişti”, a transmis primarul Mihai Chirica la momentul lansării identității de brand a municipiului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`