CORONAVIRUS | Virgil Musta: 6 persoane au murit infectate cu COVID-19 pentru că nu au mai avut loc la ATI. Spitalul nostru nu mai are niciun loc

CORONAVIRUS | Virgil Musta: 6 persoane au murit infectate cu COVID-19 pentru că nu au mai avut loc la ATI. Spitalul nostru nu mai are niciun loc
foto: Facebook

Șase persoane au decedat de duminică şi până luni, din cauza lipsei de locuri în Secţia de ATI din Timișoara, a declarat medicul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş”, trăgând un semnal de alarmă privind ocuparea locurilor pentru pacienţii cu noul coronavirus.

Virgil Musta: Suntem într-o situaţie dificilă

Acesta a afirmat că spitalul este într-o situație dificilă.

„Suntem într-o situaţie dificilă, Terapia Intensivă deja de câteva zile nu avem loc şi pe Secţie avem cazuri foarte grave care la un moment dat există riscul ca în evoluţia lor să se decompenseze şi neavând terapie intensivă, nu putem să îi punem pe ventilaţie mecanică. Aşa că îi ţinem pe presiune ridicată de oxigen, dar, din păcate, nu este suficient. S-a întâmplat ca în cursul zilei de ieri, până astăzi dimineaţă, să decedeze peste 6 persoane, toţi cu forme foarte grave, internate de clinică, atât în Secţia de Boli Infecţioase, cât şi Pneumofiziologie şi care s-au decompensat şi nu am avut soluţie pentru ei”, a spus Virgil Musta.

Acesta a mai adăugat că vin, la spital, oameni cu comorbidităţi a căror salvare este tot mai dificilă.

„Sunt oameni care sunt cu comorbidităţi importante, sunt oameni în vârstă, dar din păcate, datorită faptului că au făcut boala, este foarte greu, la ora actuală să îi salvăm. Dacă nu erau atât de multe cazuri de infecţie care aduc totodată şi cazuri foarte grave şi cazuri de terapie intensivă, aveau o şansă. Acest lucru se întâmpla în primăvară când reuşeam să salvăm foarte mulţi oameni fiindcă încă mai aveam locuri în spitale. Astăzi, spitalul nostru nu mai are niciun loc, în spitalele suport, CFR şi Centrul de Recuperare Cardiovasculară nu este niciun loc. Suntem într-o situaţie dificilă. Mâine este vorba să se deschidă ASCAR-ul, mai primim câteva locuri şi acolo, dar e foarte probabil să se umple repede, după care, nu ştiu”, a precizat medicul.

Virgil Musta a subliniat că sunt cazuri în care boala evoluează rapid şi nu mai e timp pentru pacienţi să fie transferaţi în alte oraşe din ţară, conform News.ro.

Dominic Fritz: O să avem 70 de paturi cu oxigen pentru bolnavii Covid. Din păcate, o să avem nevoie de ele

Alte 70 de noi paturi pentru pacienţii cu COVID-19 vor fi alocate la Clinica Ascar ce aparţine de Spitalul Municipal Timişoara, în timp ce la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” au fost aduse containere pentru zona de triaj epidemiologic. Anunțul a fost făcut pe pagina de Facebook a primarului Timișoarei, Dominic Fritz.

„Am fost la Spitalul ASCAR unde, de mâine, o să avem 70 de paturi cu oxigen pentru bolnavii Covid. Din păcate, o să avem nevoie de ele. Am fost şi la Victor Babeş, care azi era plin, şi unde am făcut o nouă zonă de triaj, în afara spitalului. Am înlocuit corturile, care nu mai reprezentau o soluţie pe timp de iarnă, cu 6 containere donate Primăriei de Rezervele statului. Medicii şi asistentele de la Victor Babeş vor fi ajutaţi la triaj de către rezidenţii de la medicină. Le mulţumesc medicilor, asistentelor, infirmierilor pentru că luptă în fiecare zi să salveze viaţa unuia dintre semenii noştri. Vom degreva şi spitalul întrucât un număr semnificativ de persoane, după ce le vor fi recoltate probele, vor putea pleca acasă unde vor fi trataţi de medicii de familie printr-un sistem de telemedicină”, a transmis Dominic Fritz.

Edilul a mai spus că vin vremuri grele, dar menționează că nu a renunţat la planul de a avea un Crăciun „cât de cât” normal.

„Ne pregătim pentru o perioadă grea pentru Timişoara. E nevoie de fiecare dintre noi în această luptă. Nu am renunţat la planul de a avea un Crăciun cât de cât normal, dar pentru asta trebuie să purtăm de azi masca, de azi să renunţăm la deplasările inutile sau la întâlniri ce pot fi amânate. Primăria se mobilizează, spitalele sunt mobilizate la maxim, societatea civilă sare în ajutor. Depinde de noi toţi şi ştiu că avem puterea şi determinarea să respectăm regulile şi să revenim la un platou care să ne permită să mai câştigăm nişte timp”, a afirmat Dominic Fritz.

Bilanțul cazurilor de coronavirus în România

Amintim că Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat, în raportarea transmisă luni, că în ultimele 24 de ore, în România, au fost confirmate 3.240 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, bilanțul total al contaminărilor ajungând astfel la 306.991, de la începutul pandemie și până în prezent.

În ceea ce privește distribuția îmbolnăvirilor, cele mai multe cazuri de infectare din ultimele 24 de ore au fost înregistrate în Capitală și în județul Prahova. Situația infectărilor este următoarea: Alba 102 de cazuri noi (6560, număr total de cazuri confirmate), Arad 209 (7140), Argeș 159 (8577), Bacău 82 (9610), Bihor 208 (9059), Bistrița-Năsăud 50 (3652), Botoșani 52 (4108), Brașov 239 (12008), Brăila 55 (3888), Buzău 93 (4739), Caraș-Severin 53 (3202), Călărași 91 (2375), Cluj 121 (12738), Constanța 578 (8190), Covasna 45 (2830), Dâmbovița 171 (7936), Dolj 72 (8416), Galați 90 (7179), Giurgiu 34 (2360), Gorj 43 (3423), Harghita 28 (3656), Hunedoara 58 (5320), Ialomița 144 (2840), Iași 92 (13032), Ilfov 136 (8081), Maramureș 179 (5916), Mehedinți 48 (2623), Mureș 112 (7240), Neamț 74 (7266), Olt 195 (4494), Prahova 593 (12858), Satu Mare 140 (2704), Sălaj 14 (3978), Sibiu 214 (8042), Suceava 35 (10470), Teleorman 46 (3854), Timiș 253 (12685), Tulcea 35 (1855), Vaslui 101 (5819), Vâlcea 47 (6047), Vrancea 40 (3984). Municipiul București are 889 de cazuri noi și 43.950 în total, de la începutul crizei sanitare.

În acest moment, în unitățile medicale din toată țara sunt internați 12.688 de pacienți cu COVID-19, dintre care 1.076 se află în secțiile de terapie intensivă.

De asemenea, de duminică până luni au fost înregistrate 130 de decese în rândul persoanelor diagnosticate cu COVID-19, astfel că bilanțul total al fatalităților la nivel național a ajuns la 8.009. Printre victime, se numără și o fetiță în vârstă de 4 ani, care era diagnosticată și cu alte afecțiuni.

În ultimele 24 de ore, la nivel național au fost prelucrate 11.445 de teste.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`