Cozi uriașe la mormântul părintelui Arsenie Boca. Oamenii au stat la rând fără distanțare fizică și fără să poarte măști de protecție

Cozi uriașe la mormântul părintelui Arsenie Boca. Oamenii au stat la rând fără distanțare fizică și fără să poarte măști de protecție
Foto: Adevarul

Mii de oameni s-au adunat la Prislop, în acest sfârșit de săptămână, pentru a vizita mănăstirea şi pentru a se ruga la mormântul părintelui Arsenie Boca, transmite Libertatea.

Creștinii au format cozi de peste un kilometru la mormântul lui Arsenie Boca

Duminică s-au formatcoziuriașe la Mânăstirea Prislop, unde mii de oameni au mersla mormântul călugăruluiArsenie Boca pentru a se ruga. A fost cea mai aglomerată zi din acest an.

Deși era de așteptat ca în weekend traficul de pe șoșelele din România să fie mai redus decât pe parcursul verii, duminică s-au format cozi de peste un kilometru de autoturisme parcate.

Organele de poliție le-au recomandat şoferilor să îşi lase maşinile până aproape de satul Silvaşul de Sus și să îşi continue pe jos drumul spre mănăstirea de la Prislop.

Potrivit presei locale, la intrarea în lăcaşul din Ţara Haţegului, au fost afişate panouri prin care pelerinii erau avertizați că purtatul măştii de protecţie în zonă este obligatoriu.

Cu toate că mare parte dintre oamenii veniți la mormântul părintelui Arsenie Bocas-au conformat cerinţelor reprezentanţilor mănăstirii, au fost și câțiva care au ignorat recomandările, chiar dacă au avut de aşteptat zeci de minute la coadă, în mulţimea de oameni care a urcat pe aleea cimitirului, spre mormântul duhovnicului.

Risc epidemiologic

Având în vedere faptul că ne aflăm în plină criză sanitară de Covid-19, undispozitiv de igienizat mâinile a fost amplasat la poartă, lângă câteva afişe în care se recomanda păstrarea distanţei de 1,5 metri între pelerini.

În ciuda măsurilor luate de autoritățile locale, regulile de distanţare socială nu au funcţionat la Mănăstirea Prislop. Asta, din cauza numărului mare de pelerini şi a aglomeraţiei din curtea şi din jurul aşezământului religios. În plus, mare parte dintre oameni nu au purtat nici măcar mască de protecție, măsură care s-a dovedit eficientă pe parcursul ultimelor luni de la declanșarea crizei sanitare de SARS-CoV-2.

Tags: