Doi soți au murit în urma unui accident feroviar din Galați

Doi soți au murit în urma unui accident feroviar din Galați

Un bărbat şi o femeie au decedat, marţi, 18 ianuarie, în urma unui accident feroviar.  Autoturismul în care se aflau cei doi a fost lovit de trenul 7568 Galaţi-Mărăşeşti la trecerea peste calea ferată din satul Şerbeştii Vechi, comuna Şendreni.

Potrivit reprezentanților Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, la faţa locului s-au deplasat o autospecială de stingere, una de descarcerare şi un echipaj SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Galaţi, precum şi un echipaj de poliţie.

Victimele accidentului, soţ şi soţie, care aveau 40 şi 41 de ani nu au mai putut fi salvate. Cercetările continuă pentru aflarea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul feroviar.

Urmăriți B1TV.ro și pe