Doi tineri au intrat cu motocicleta într-o turmă de capre. Pasagerul și-a pierdut viața, iar cel care conducea este rănit

Doi tineri au intrat cu motocicleta într-o turmă de capre. Pasagerul și-a pierdut viața, iar cel care conducea este rănit

O motocicletă, pe care se aflau doi tineri, a intrat, miercuri seara, într-o turmă de capre, pe un drum din județul Constanța. Pasagerul, un adolescent de 17 ani, a murit în urma accidentului, iar cel care conducea, un tânăr în vârstă de 22 de ani, s-a ales cu răni ușoare.

Tânărul care conducea nu avea permis de conducere

Un accident mortal a avut loc pe DJ 393, între localităţile Dulceşti şi Pecineaga, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa. Turma de capre se afla pe carosabil, iar pasagerul care se afla pe motocicletă și-a pierdut viața în urma accidentului, potrivit news.ro.

În ceea ce îl privește pe șofer, acesta acuză dureri de spate, dar este stabil și conștient. Amândoi tinerii erau din Pecineaga.

În urma cercetărilor efectuate, s-a dovedit faptul că cel care conducea motocicleta nu avea permis de conducere pentru această categorie de vehicule.

Poliţiştii continuă cercetările pentru a lămuri toate împrejurările în care a avut loc accidentul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`