Excursie cu năbădăi pentru 8 elevi și un adult rătăciți în Munții Bucegi. Grupul a fost coborât de salvamontiști pe Valea Jepilor (VIDEO)

Excursie cu năbădăi pentru 8 elevi și un adult rătăciți în Munții Bucegi. Grupul a fost coborât de salvamontiști pe Valea Jepilor (VIDEO)
FOTO: captură B1 TV

O intervenție de urgență a avut loc în Bușteni, în cursul serii de luni. Mai mulți elevi care nu aveau echipament corespunzător au rămas blocați pe munte. Din fericire, salvamontiștii au ajuns la timp iar copiii nu au fost răniți.

Excursia la Bușteni a unui grup de 8 elevi s-a transformat într-o experiență cu pripeții. Iubitori de natură, aceștia s-au aventurat pe munte fără echipamentele necesare și fără lanterne. Surpriza a venit în momentul în care au vrut să coboare din zona Valea Jepilor și au realizat că nu mai știu drumul.

Elevii erau însoțiți de un adult

Mai grav este însă faptul că elevii erau însoțiți de un adult. Acesta era chiar cadrul didactic, care nu și-a dat seama de pericolul la care îi supune pe copii. După ce au rătăcit mai multe ore s-a lăsat noaptea și au realizat că nu mai au șanse să coboare singuri în siguranță, așa că au sunat la numărul de urgență 112.

După lungi căutări, cei 8 copii împreună cu adultul care îi însoțea a fost au fost găsiți. Din fericire, niciunul dintre ei nu a fost rănit, însă una dintre copile prezenta crampe musculare dureroase, din cauza orelor lungi de mers pe jor. În ultimele zile, echipajele montane au avut parte de zeci de intervenții. Salvatorii îi sfătuiesc pe turiști să plece echipați de drumeție și să fie foarte atenți la traseu.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Ultima oră
13:56 - Răzvan Bezdedeanu, președintele USR PLUS Buftea, este implicat direct în mafia gunoaielor
13:51 - Carla`s Dreams, în pericol! Au sărit la bătaie, dar paznicii au intervenit în forţă!
13:44 - Talibanii au interzis frizerilor afgani să mai radă și să tundă bărbile. ”Nimeni nu are dreptul să se plângă”
13:39 - Lidia Buble are un mare secret, ce acum s-a aflat: de ce ţine mereu, în mână, o păpuşă fără păr, la Asia Express, la Antena 1!
13:32 - Cristian Pistol, consilierul lui Cîțu, o înlocuiește pe Mariana Ioniță la șefia CNAIR. Șeful CA-ului al CNAIR, un fost consilier al Vioricăi Dăncilă și apropiat al lui Dan Voiculescu
13:23 - Doar 24 paturi ATI libere pentru pacienți COVID, în toată țara. În spitalele din București nu mai există niciun loc
13:14 - 5.655 de cazuri noi de coronavirus, dintre care aproape 2.600 doar în București. Încă 109 decese asociate SARS-CoV-2, printre care și o femeie nevaccinată, de 28 de ani. La ATI sunt internați 272 de pacienți cu COVID-19
13:05 - Ludovic Orban: Președintele României a încălcat Constituția / Comsia de control al SRI ar trebui să cerceteze subiectul / Cîțu nu înțelege ce partitură a jucat și că a fost un pion pe tabla de șah, nicidecum regina (VIDEO)
13:05 - Florin Cîțu: Astăzi semnăm PNRR, este un moment istoric. Primii bani vor veni la începutul lui decembrie
12:56 - Florin Cîțu, despre situația pandemiei de COVID-19: Ținta pentru Ministerul Sănătății este de 2.000 de paturi la ATI (VIDEO)