Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit în județul Suceava, două persoane pierzându-și viața. Ancheta a fost preluată de către organele abilitate.
Potrivit presei locale, omul de afaceri care și-a pierdut viața în accidentul aviatic este fratele fostului ministru al Educației, Cristian Adomniței.
Presa locală din Suceava anunță că omul de afaceri care și-a pierdut viața în accidentul aviatic este fratele fostului ministru al Educației, Cristian Adomniței, scrie News.ro.
:format(webp):quality(webp)/http://b1tv.ro/wp-content/uploads/2022/09/avion-prabusit.jpg)
Conform jurnaliștilor locali de la mai multe publicații, Bogdan Adomniței avea 42 de ani, era de profesie arhitect iar aeronava care s-a prăbușit îi aparținea fiind recent cumpărată.
Alături de el se afla un instructor de zbor din județ, care a lucrat ca pilot de linie dar și în aviația militară.
Potrivit ISU Suceava, avionul a căzut în zona localității Hurjuieni, iar cele două persoane aflate în aeronavă au murit pe loc.
La impactul cu solul, avionul nu a luat foc, precizează oficialii instituției.
Potrivit publicației Glasul Sucevei, din primele informații, victimele accidentului sunt instructorul de zbor Marcel Iliesi, din municipiul București, și afaceristul sucevean Bogdan Constantin Adomniței.