Un bărbat din Argeș, în vârstă de 39 de ani, a murit după un grav accident de circulație. Mașina pe care o conducea a ieșit de pe carosabil și a intrat într-un stâlp, marți seara.
Echipele de intervenție au sosit la fața locului, unde au constatat că bărbatul rămăsese blocat în mașina care se lovise de cardul unei case și de un stâlp de beton.
Bărbatul se afla în localitatea de domiciliu, Vulturești când mașina a ieșit de pe carosabil și s-a produs impactul.
„Din verificările preliminare efectuate de poliţiştii rutieri, s-a stabilit că un bărbat de 39 de ani din Vultureşti, care conducea un autoturism pe DN 73D, pe raza localităţii de domiciliu, în împrejurări care vor fi stabilite în urma cercetărilor, a ieşit în afara părţii carosabile, intrând în coliziune cu gardul unui imobil şi cu un stâlp din beton, pe care l-a rupt.
Din păcate, în urma accidentului, conducătorul auto, care era singurul ocupant al autoturismului, a decedat”, au precizat reprezentanții IPJ Argeș, potrivit Agerpres.
Bărbatul a rămas blocat în autoturism, până la sosirea celor de la ISU. O echipă de descarcerare l-a scos din mașină, iar medicii de la fața locului au executat manevre de resuscitare, însă fără rezultat.
În prezent, o anchetă este în desfășurare la IPJ Argeș, pentru stabilirea circumstanțelor în care s-a produs accidentul.