Un incendiu puternic de vegetație a izbucnit într-o zonă greu accesibilă din Argeș. A fost solicitat elicopterul Black Hawk de la MAI, scrie Adevărul.
Incendiul a izbucnit într-o zonă greu accesibilă din localitatea Cetăţeni din judeţul Argeş, vineri, 18 aprilie. Incendiul a afectat aproximativ 3 hectare de teren acoperit cu vegetație uscată și lăstăriș.
Pe lângă acestea, vântul puternic a alimentat flăcările, fapt care a crescut riscul de extindere a incendiului către alte zone de pădure.
„Pompierii de la ISU Argeș au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu care se manifestă la o pădure de foioase. Arde vegetație uscată și lăstăriș pe o suprafață de 3 hectare, iar zona este greu accesibilă. Intervenția este dificilă și din cauza vântului, care favorizează răspândirea flăcărilor, existând pericol de propagare”, a transmis ISU Argeș.
A fost solicitat sprijin aerian din partea Inspectoratului General de Aviație al MAI, fiind trimis un elicopter Black Hawk echipat cu sistemul Bambi Bucket pentru stingerea incendiilor.
De asemenea, „pentru optimizarea misiunii de răspuns au fost alocate 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 1 ATV, 1 container multirisc și 1 punct de comandă mobil”, a mai transmis ISU Argeș.
La misiune participă și lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență.