Jaf comic la Brașov: Și-au jefuit dealerul de droguri însă au picat pe mâna polițiștilor

Jaf comic la Brașov: Și-au jefuit dealerul de droguri însă au picat pe mâna polițiștilor
Sursa Foto: Hepta.ro

Un conflict între un consumator și un dealer de droguri din Brașov a ajuns în atenția polițiștilor.

Conform Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, faptele s-ar fi petrecut într-o maşină parcată pe raza localităţii Sânpetru, de la marginea municipiului Braşov, iar la agresiune ar fi participat mai multe persoane, inclusiv un minor.

Un pretins client a agresat bărbatul de la care ar fi vrut să cumpere droguri; cei doi nu s-au înţeles asupra preţului. În final, acesta a decis să nu mai negocieze și, gândindu-se probabil că un traficant nu ar putea face reclamație la poliție decât pe baza unui autodenunț, a luat decizia de a-l tâlhări.

Agresorul a fost arestat pentru 30 zile, fiind cercetat penal pentru tâlhărie calificată

„La data de 21 februarie, o persoană de sex masculin, un minor cu vârsta sub 14 ani, precum şi o altă persoană majoră, au agresat-o fizic, prin loviri repetate şi muşcături pe persoana vătămată, în timp ce se aflau într-un autoturism parcat pe raza localităţii Sânpetru, pe fondul unor discuţii contradictorii legate de vânzarea de cannabis.

Acesteia i-au fost sustrase suma de 1.000 euro, carduri bancare, precum şi acte personale”,  a confirmat, într-un comunicat, vineri, Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov.

Referitor la disputa dintre pretinsul dealer și clienții agresivi, conform precizărilor făcute de purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, Radu Năstac, „eventualele operaţiuni cu droguri sunt de competenţa DIICOT şi exced dosarului” instrumentat de instituţie în legătură cu acest caz

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:54 - Rezultate loto, 15 septembrie. A fost câștigat marele premiu la Joker
23:36 - Focuri de armă în apropierea lui Donald Trump, la două luni de la tentativa de asasinat din Pennsylvania. Republicanul este în siguranță, spune echipa de campanie
23:09 - Ștefan Pălărie: Avem nevoie de un Președinte al poporului. Elena Lasconi nu este un om din sistem cum sunt ceilalți candidați / E singurul candidat care nu va desemna un premier PSD (VIDEO)
22:56 - Gabriel Zetea: Cele mai importante sunt alegerile parlamentare / Cel mai potrivit pentru Palatul Cotroceni este Marcel Ciolacu (VIDEO)
22:35 - A murit Valentin Samungi, fost campion mondial cu naționala României
22:25 - Alina Gorghiu: La nivel de performanță economică, în mandatul premierului Nicolae Ciucă s-a stat mult mai bine decât în cel al lui Marcel Ciolacu / Temele economice, esențiale pentru PNL (VIDEO)
21:59 - Alina Gorghiu: Nu e sănătos să lăsăm PSD să aibă toată puterea. Sănătos este să lăsăm un Președinte de dreapta, care știe ce înseamnă instituțiile europene, care are o carieră temeinică, un om foarte echilibrat (VIDEO)
21:34 - Raed Arafat: Am făcut o manevră de forțe mai ales către Vaslui și Iași. Toată lumea este în alertă / O evaluare realistă a pagubelor, doar după ce se retrage apa. Ar putea face parte dintr-o solicitare de finanțare din partea Comisiei Europene (VIDEO)
21:20 - Alina Gorghiu, despre inundații: Este un moment de solidaritate, un moment în care trebuie să ajutăm. După ce trece impactul crizei climatice, va trebui să vedem unde a fost problema de-a lungul timpului (VIDEO)
20:55 - Radu Țincu, după lansarea cărții „Învinge dependența”: Depedența nu vizează doar drogurile. Ea se poate instala și în raport cu un obicei (VIDEO)