Momente cutremurătoare într-o unitate de învățământ. Un elev a fost incendiat în timpul orelor

Momente cutremurătoare într-o unitate de învățământ. Un elev a fost incendiat în timpul orelor
Momente cutremurătoare într-o unitate de învățământ. Un elev a fost incendiat în timpul orelor. Sursa Foto: Facebook/ Primăria Orașului Flămânzi

La Liceului Tehnologic „Nicolae Bălcescu” din Flămânzi, județul Botoșani, un băiat în vârstă de 17 ani, cu nevoi speciale, a ajuns la spital după ce a fost incendiat în timpul orelor, potrivit știri.botoșani.ro.

Incidentul a avut loc luni când elevul se afla la ore. Băiatul susține că ar fi fost incendiat de către colegi, dar aceștia spun că și-ar fi dat foc singur cu un spray și cu o brichetă.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă

Irina Telişcă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani a declarat miercuri, că incidentul a avut loc luni, la Liceul Tehnologic de la Flămânzi. Profesoara a ieşit din clasă, iar în acel moment elevul a fost incendiat. Profesoara, care este şi directoarea unităţii de învăţământ, a demisionat.

Adolescentul a ajuns la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Pediatriei din Botoșani și, ulterior, a fost solicitat transferul la Iași, pentru că avea arsuri de gradele II și III, pe o suprafață de aproximativ 20% din corp.

„Este extrem de dureros pentru întreaga comunitate școlară. Transmit elevului și familiei lui, întreaga susținere sperând să se recupereze cât mai repede”, a declarat Ada Macovei, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) din Botoșani.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani transmite că a deschis o anchetă în acest caz.

Colegii băiatului cu nevoi speciale neagă acuzațiile

Băiatul ar declarat că, de fapt, colegii lui i-ar fi dat foc în timp ce se jucau cu o brichetă. Aceștia însă neagă, spunând că adolescentul se juca cu spray-ul de șters tabla, pe care l-ar fi luat să curețe banca și, la un moment dat, când a pulverizat spray-ul a aprins și bricheta, iar astfel ar fi luat foc.

„Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă. În  continuare se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-ar fi produs fapta, urmând ca în funcție de rezultatele acestora să fie dispuse măsuri legale”, a declarat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani.