O adolescentă în vârstă de 15 ani, din comuna Tăcuta, județul Vaslui a decedat în ambulanța care o transporta la Spitalul Județean de Urgență. Tânăra s-a tratat la domiciliu pentru febră si tuse, iar apoi s-a prezentat la medicul de familie.
Ajunsă la cabinetul medical, starea acesteia s-a înrăutățit subit, fiind solicitată o ambulanță la fața locului. Echipajul medical de Terapie Intensivă Mobilă a efectuat manevrele specifice, care însă nu au dat rezultat, fiind declarat decesul.
Din declarațiile mamei, pacienta prezenta tuse și febră de câteva zile. Aceasta fusese testată cu un test rapid pentru Covid-19, rezultatul fiind negativ. Când a ajuns la cabinetul medicului de familie, starea de sănătatea adolescentei era deja destul de gravă.
„A fost dusă la cabinetul medicului de familie, de unde s-a şi făcut solicitarea pentru ambulanţă, având în vedere că starea fetei era destul de gravă, aceasta având pe lângă tuse şi febră o insuficienţă respiratorie şi saturaţie a oxigenului de 80%”, a declarat Daniel Ungureanu, purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui.
În ciuda eforturilor echipajului medical, pacienta nu a putut fi salvată.
În urma decesului fetei de 15 ani în ambulanță, polițiștii din din județul Vaslui au întocmit dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă.
„Am fost sesizaţi de reprezentanţii Spitalului Judeţean cu privire la faptul că o fată de 15 ani a decedat în ambulanţă. În cauză, a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă”, a precizat Mihaela Manoliu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui.