Ploiești: un bebeluș de două luni a murit. Mama acestuia este minoră

Ploiești: un bebeluș de două luni a murit. Mama acestuia este minoră

Un bebeluș a murit în Ploiești. Poliţiştii nu au găsit urme de violență pe trupul bebelușului.

Mama în vârstă de 15 ani mai are acasă un copil în vârstă de 2 ani.

Bebelușul avea 2 luni

Conform informațiilor existente, poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 4 au fost sesizaţi, cu o zi în urmă, de către un bărbat, despre faptul că un copil în vârstă de 2 luni a decedat în locuinţa sa din municipiul Ploieşti.

„În baza sesizării, s-a format echipă operativă care s-a deplasat la faţa locului, unde a fost identificată mama minorului, o tânără în vârstă de 15 ani şi copilul, care nu mai prezenta semne vitale, decesul fiind declarat de echipajul medical sosit la faţa locului. Cu ocazia examinării vizuale a trupului copilului nu au fost identificate urme vizibile de violenţă. Trupul neînsufleţit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii, cu exactitate, a cauzei decesului”, a transmis IPJ, scrie Adevărul.

Echipajul medical sosit la faţa locului a constatat că bebeluşul s-ar fi înecat cu vomă.

Conform informațiilor existente, la momentul incidentului, mama bebeluşului, o minoră de 15 ani, se afla în casă împreună cu celălalt copil al său, în vârstă de doi ani, şi cu fratele ei, în vârstă de 14 ani.

Mama bebelușului are 15 ani, iar tatăl 30

Tatăl bebeluşului decedat are vârsta de 30 de ani.

Cercetările sunt continuate de poliţişti pentru infracţiunile de ucidere din culpă şi act sexual cu un minor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
08:49 - Continuă haosul din Georgia după alegerea președintelui. Actuala șefă a statului nu vrea să plece și cere reorganizarea alegerilor
08:22 - Marea problemă pentru România de la intrarea completă în Schengen. Ce s-ar putea întâmpla de la 1 ianuarie
23:51 - „360 de grade”, cu Alina Bădic | Prof. univ. dr. Dulcan: Un om care respectă legile bunului simț e mult mai agreat de rațiunea divină decât unul care se dă toată ziua cu capul de icoane, apoi își chinuie familia (VIDEO)
23:25 - „360 de grade”, cu Alina Bădic | Prof. univ. dr. Dulcan: Suferința este una dintre căile ce i se dau omului pentru a se înțelepți, pentru a se întreba, pentru a învăța ceva (VIDEO)
22:57 - Românii au ajuns să facă ”echipă” ca să cumpere porc de Crăciun. Cât costă un kilogram
22:26 - Rata de abandon universitar este tot mai mare. „Nu sunt informații actualizate, ceea ce se cere pe piața muncii”
21:49 - Arad: Poliţiştii locali i-au vizitat acasă pe elevii chiulangii. Ei susțin că nu se pot trezi dimineața să meargă la școală. Ce spun părinții
21:23 - Miliardarul Isak Andic, fondatorul lanțului de modă Mango, a murit după ce a căzut de pe o stâncă
20:58 - Simona Pătruleasa, despre cum îşi educă fiica: „Ne percepe ca fiind exigenţi, dar credem că în viitor ne va mulţumi”. Ce reguli trebuie să respecte Ingrid
20:17 - Câți bani face Denisa Tănase, fosta membră a trupei Bambi. Și-a construit un imperiu datorită parfumurilor