Polițiștii au intervenit în parcarea unui centru comercial din București. Zona este cunoscută în rândul pasionaților de drifturi

Polițiștii au intervenit în parcarea unui centru comercial din București. Zona este cunoscută în rândul pasionaților de drifturi
Foto: Pixabay

Vineri seara, polițiștii au intervenit în parcarea unui centru comercial din Sectorul 1, unde începeau să se strângă din ce în ce mai multe mașini. Zona este una bine cunoscută în rândul pasionaților de drifturi, după cum a informat Poliția Capitalei, scrie Agerpres.

Poliția efectuează verificări la numerele de înmatriculare ale autoturismelor prezente la fața locului, dar și asupra respectării prevederilor Legii nr. 55 din 2020, privind prevenirea și combaterea pandemiei cauzate de COVID-19.

Acţiunea, desfăşurată de poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Brigada Rutieră, Secţia 2 Poliţie şi Serviciul Acţiuni Speciale, cu sprijinul Jandarmeriei, beneficiază de sprijinul Registrului Auto Român, precizează DGPMB, care menţionează că acţiunile Poliţiei Capitalei continuă, scrie sursa citată mai sus.