Parlamentarii vor să reducă viteza cu care pot merge trotinetele electrice la 15 kilometri pe oră. O altă noutate ar fi introducerea obligativității căștii de protecție pentru toți minorii care folosesc trotineta.
Noul proiect de lege pentru cei care se deplasează cu trotineta ar urma să fie pus la punct în actuala sesiune. În prezent, trotinetele electrice pot circula cu până la 25 km/h, iar propunerea prevede micșorarea vitezei limită la 15 kilometri pe oră.
Parlamentarii au propus și introducerea obligativității căștii de protecție pentru toți minorii care folosesc trotineta.
Specialiștii spun că aceste măsuri nu vor îmbunătăți traficul și nu vor ajuta la evitarea incidentelor, infrastructura fiind principala problemă.
“E foarte ușor să începi cu limitarea vitezei trotinetelor când, de fapt, problema este infrastructura, adică mai degrabă eforturile ar trebui făcute în creșterea siguranței, realizarea infrastructurii bune pentru biciclete și trotinete și, evident, trebuie luate și măsuri de limitare a vitezei, dar nu neapărat în fiecare zi, nu neapărat de la 25 la 15, ci chiar mai puțin, ci în anumite condiții. De exemplu, o măsură care ar putea fi luată ar fi limitarea vitezei, de exemplu în weekend sau în timpul nopții,” a declarat Corneliu Belciug, proprietar firma de închiriere trotinete.
Tinerii își pun viața în pericol urcând doi pe o trotinetă, o imagine care poate fi observată destul de des pe străzile din București. De altfel, mulți șoferi se îndoiesc că utilizatorii trotinetelor cunosc regulile de circulație.
”Sunt foarte mulți care nu știu reguli de circulație. În sensul că nu știu dacă au prioritate sau dacă au cedează,” a declarat un bărbat.
În acest moment, cei care vor să se deplaseze cu trotineta prin București au la dispoziție doar 32 de km de pistă. O altă soluție ar fi circulația pe carosabil, însă doar acolo unde viteza maximă nu depășește 50 km/h. Circulația cu trotineta pe trotuar este strict interzisă.