Situație incredibilă în Satu Mare, unde două familii au înhumat altăpersoană în locul rudei decedate. Două cadavre au fost schimbate la morga Spitalului Carei, astfel încât s-a ajuns ca rudele unei femei să primească cadavrul unui preot decedat de COVID-19.
Potrivit managerului spitalului, problemaa apărut după ce sistemul de refrigerare de la morgă s-a stricat, iar toate cadavrele au fost scoase până la rezolvarea problemelor. În momentul reintroducerii cadavrelor în frigider, un angajat ar fi încurcat etichetele.
Joi, nepotul bătrânei a mers la morga spitalului pentru a o recunoaște, însă a lăsat cadavrul acolo, urmând să fie ulterior ridicat de o firmă de pompe funebre. Între timp etichetele au fost inversate, iar firma de pompe funebre i-a adus trupul neînsuflețit al preotului. Aceștia nu au mai deschis capacul sicriului și au făcut înmormântarea.
Vineri dimineață, familia preotului a mers să ridice corpul neînsuflețit, dar când s-a făcut recunoașterea, rudele au văzut cadavrul femeii. Mai mult, au aflat că acesta a și fost îngropat în cursul zilei de joi.
Cele două familii plănuiesc să-ldeshumeze pe preotpentru a-l muta în locul corect. O anchetă internă a fost declanșată la spital, iar angajatul care a făcut greșeala va fi adus în fața unei comisii speciale și va fi sancționat.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.