Un TIR încărcat cu polistiren a fost cuprins de flăcări pe autostrada A1, în Timiș, relatează Observatornews.ro.
„În cursul nopţii, la ora 01:54, am fost anunţaţi prin apel 112 despre producerea unui incendiu la un autotren, pe A1 km 443. A fost alertat Detaşamentul de Pompieri Lugoj şi s-au deplasat la locul evenimentului 1 ofiţer şi 8 subofiţeri cu trei autospeciale de stingere. Incendiul s-a manifestat cu ardere generalizată, autotrenul fiind cuprins de flăcări în totalitate. Autotrenul transporta aproximativ 28 tone granule PVC şi polistiren”, a transmis ISU Timiş.
În urma incendiului nu au fost înregistrate victime, şoferul reuşind să se salveze.
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara anunţă că pe sensul de mers Timişoara- Deva, pe autostrada A1, în zona în care TIR-ul a luat foc, se circulă cu restrucţii.
„Până în jurul orei 16.00, pe autostrada A1 la km 443+500 Traian Vuia (TM), sensul de mers Timişoara – Deva, circulatia rutieră se desfăşoară pe banda 2. Banda de urgentă şi 1/2 din banda 1 sunt închise în urma unui incendiu, incident care a avut loc în cursul noptii”, a anunţat DRDP Timişoara.