Trei tineri, condamnați după ce au furat dintr-un tren 350 kg de fier vechi. Care a fost motivația

Trei tineri, condamnați după ce au furat dintr-un tren 350 kg de fier vechi. Care a fost motivația
Sursa foto: Pixabay

Trei bărbați din Cluj au fost condamnați după ce au furat fier vechi dintr-un tren de marfă. Ei voia să facă bani pentru țigări și băuturi, scrie Adevărul.

Ce s-a întâmplat

Cei trei bărbați au furat fierul vechi dintr-un tren de marfă staționat în zona Triajului CFR din Câmpia Turzii. Ei voia bani pentru țigări și băuturi.

„Și așa nu avem bani pentru o țigară, un suc…așa că hai să mergem, poate facem și noi ceva”, au declarat, potrivit Știri de Cluj, citat de Adevărul.

„În actul de sesizare s-a reținut, în esență, că la data de 01.04.2022, în jurul orelor 16:00, inculpații au sustras din trenul nr. 66013 staţionat în Triajul CFR Câmpia Turzii, mai multe elemente de fier vechi, cântărind 350 de kg, în valoare totală de 735 de lei.”, au transmis judecătorii clujeni.

Hoții fuseseră observați de un angajat CFR, care a alertat autoritățile. La apariția polițiștilor, hoții au abandonat marfa și au fugit, dar au fost prinși la scurt timp. Ei și-au recunoscut fapta.

Cel care a pus la cale furtul, un recidivist cu antecedente penale, a primit o pedeapsă de 2 ani și 11 luni de închisoare cu executare. Ceilalți doi au primit pedepse mai ușoare: unul va sta 1 an, 2 luni și 20 de zile în închisoare, iar celălalt a fost condamnat la 9 luni cu suspendare.