Un autotren încărcat cu pesticide a luat foc în mers, pe DN2 B / Traficul este blocat pe ambele sensuri

Un autotren încărcat cu pesticide a luat foc în mers, pe DN2 B / Traficul este blocat pe ambele sensuri

Un tir care transportă pesticide a luat foc, marți după-amiază, pe o șosea aglomerată din județul Buzău. Traficul prin zonă este blocat, avertizează autoritățile, potrivit Agerpres.

Șoferul tirului este „conștient”

Incidentul a avut loc pe DN 2B, în localitatea Bâlhacu din județul Buzău și a fost anunțat de Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, scrie Antena3.ro.

Flăcările au cuprins cabina tirului, dar s-ar putea extinde la remorcă. Potrivit primelor informații, șoferul este „conștient, cooperant și nu a suferit leziuni”.

Circulația rutieră, blocată pe ambele sensuri de mers

La fața locului se află mai multe echipe medicale și polițiști.

Circulaţia rutieră este blocată pe ambele sensuri de mers, la faţa locului deplasându-se mai multe echipaje de pompieri, în vederea lichidării incendiului, potrivit Agerpres.