Un bărbat din Dâmbovița a fost găsit mort, în toaleta unei biserici

Un bărbat din Dâmbovița a fost găsit mort, în toaleta unei biserici
Foto: Pixabay.com

Un bărbat din Dâmbovița a fost găsit spânzurat, în toaleta unei biserici din Dâmbovița. Persoana, în vârstă de 60 de ani, decedase, iar pe corp nu prezintă urme vizibile de violență.

„La o primă examinare, cadavrul nu prezintă alte urme vizibile de violenţă, cu excepţia celor specifice prin spânzurare.

Acesta urmează sa fie preluat de Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei”, au precizat reprezentanții IPJ Dâmbovița.

La fața locului, polițiști efectuează cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a petrecut evenimentul tragic, relatează Agerpres.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`