Un incendiu a făcut prăpăd în Drobeta Turnu Severin: mai mulți localnici au rămas fără locuințe. Hidranții din zonă nu funcționau

Un incendiu a făcut prăpăd în Drobeta Turnu Severin: mai mulți localnici au rămas fără locuințe. Hidranții din zonă nu funcționau
Un incendiu a făcut prăpăd în Drobeta Turnu Severin: mai mulți localnici au rămas fără locuințe. Hidranții din zonă nu funcționau. Foto: Facebook

Un incendiu a făcut prăpăd ieri în Drobeta Turnu Severin.

Trei case au fost distruse și mai mulți oameni au rămas fără locuințe în urma acestuia.

Incendiul s-a extins rapid

Flăcările, înalte de câțiva metri, au mistuit şi câteva anexe, şi ameninţau să cuprindă şi clădirile învecinate.

Localnicii, disperați că rămân fără locuiță, au început să strige la pompieri să cheme întăriri. Inițial, a sosit un singur echipaj la fața locului, iar apa acestora s-a terminat rapid.

Militarii au chemat repede şi alţi colegi în ajutor, dar intervenţia a fost îngreunată de faptul că hidranții din zonă nu funcționau.

„Trei case, una, două, trei, și cu asta patru, plus ce e în spate, că s-a extins și la vecini. Hidranții nu merg, furtunul, parcă udă grădina cu el”, a declarat un localnic, potrivit ProTV.

Disperaţi ca flăcările se extind rapid, vecinii au pus şi ei mâna pe găleţi şi butoaie cu apă.

„Ce frică am tras, flacără mare, cât casa de mare, vedeți casa asta cu etaj, atât a fost flacăra și am sunat la 112 și vin ei cu mașina fără apă. Doamne, așa ceva”, a declarat o altă localnică.

Ce spun pompierii

Pompierii au explicat că, inițial, au fost chemați să stingă un incendiu izbucnit la acoperișul unei case. Când au văzut însă dezastrul, au cerut întăriri.

„Au fost solicitate toate autospecialele din cadrul Detașamentului de Intervenție Pompieri Drobeta Turnu Severin, având în vedere că pe strada Cireșoaiei nu am găsit un hidrant funcțional. De asemenea, pentru rezerva operativă a fost solicitată o autospecială cu apă și spumă de la Stația Vânju Mare”, a declarat Falvius Iscru, ISU Mehedinți.

Focul a fost stins după mai bine de trei ore. Primele informații din anchetă arată că totul ar fi pornit de la un scurt-circuit la o hotă aflată în funcțiune.

Urmăriți B1TV.ro și pe