Știri Locale
La groapa de gunoi din Titu a izbucnit miercuri, 8 noiembrie, un incendiu. Potrivit reprezentanților ISU Dâmbovița, ard aproape trei tone de deșeuri.
„Intervenţie în cazul unui incendiu produs la groapa de gunoi din oraşul Titu. La sosirea echipajelor de intervenţie acestea au constatat faptul că incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 500 metri pătraţi, implicând aproximativ 3 tone de reziduuri menajere”, a transmis ISU Dâmbovița, notează Agerpres.
La faţa locului se acţionează cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă.
Cu două zile mai devreme, a avut loc un alt incendiu la groapa de gunoi din Titu şi a fost nevoie de intervenţia pompierilor pentru a stinge focul.