Un tânăr din Iași și-a pierdut un ochi din cauza artificiilor de ziua lui

Un tânăr din Iași și-a pierdut un ochi din cauza artificiilor de ziua lui
Foto: Pixabay.com

Un tânăr și-a pierdut un ochi din cauza artificiilor şi a fost internat în stare gravă la clinica de oftalmologie a Spitalului Sfântul Spiridon din Iași, potrivit publicației locale Bună Ziua Iași.

Bărbatul le-a spus medicilor că a aprins artificii, iar bucăți din materialul pirotehnic i-au sărit în ochi.

„Aseară a fost internat un pacient, în vârstă de 29 de ani, la secția de la Oftalmologie. Are plagă penetrantă cu eclatarea conținutului ocular și cu suspiciune de corpi străini. A pierdut ochiul la artificiile date de ziua lui”, a transmis prof. dr. Diana Cimpoeșu, şefa UPU SMURD Iaşi.

Peste jumătate de tonă de materiale pirotehnice, găsite de polițiști în autoturismul unui bărbat din București

Polițiștii giurgiuveni din Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și cei de frontieră au confiscat duminică un transport de 15 tone de articole pirotehnice (petarde și baterii de artificii), aduse ilegal din Bulgaria, arată un comunicat.

Documentele de însoțire a mărfii arătau că era vorba de un transport de cartofi, însă în camion a fost descoperită cantitatea de 15 tone de articole pirotehnice. Petardele și artificiile erau ascunse sub 6 tone de cartofi.

Petardele au fost aduse de un bărbat de 64 de ani, din județul Hunedoara, cu un camion cu o remorcă. Punctul de livrare era o adresă din municipiul București.

De asemenea, aproximativ 600 de kilograme de materiale pirotehnice au fost depistate de poliţiştii bucureşteni în autoturismul unui bărbat în vârstă de 31 de ani, a anunțat, luni, Poliţia Capitalei.

Articolele pirotehnice au fost ridicate, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de operaţiuni cu articole pirotehnice, efectuate fără drept.