Un vânător de 53 de ani din localitatea Cozieni a ajuns, duminică, 8 ianuarie, la Secţia de Urgenţă a Spitalului Judeţean Buzău, după ce a fost atacat de un porc mistreţ.
Potrivit conducerii spitalului, acesta a fost rănit pe unul dintre braţe, pe torace şi pe ambele picioare.
„În jurul orei 15,20, la UPU-SMURD a fost transportat cu ambulanţa un bărbat în vârsta de 53 de ani din comuna Cozieni, care a fost atacat de un porc mistreţ.
Bărbatul a suferit policontuzii prin agresiune animală, cu plăgi la nivelul antebraţului stâng, torace posterior dreapta, coapsa bilateral şi gambă stânga”, au precizat reprezentanții Spitalului Judeţean.
Pacientul a primit îngrijiri medicale de specialitate, este conştient, cooperant, stabil hemodinamic şi respirator, notează agerpres.