Zboruri amânate de pe Aeroportul din Iași din cauza întârzierilor în livrarea aeronavelor Blue Air

Zboruri amânate de pe Aeroportul din Iași din cauza întârzierilor în livrarea aeronavelor Blue Air
Curse amânate de pe Aeroportul din Iași Sursa Foto: Facebook/ Blue Air

Compania de aviație Blue Air a anunțat miercuri că au fost amânate cinci zboruri de pe Aeroportul din Iași. Anulările au loc pe fondul întârzierilor la livrarea aeronavelor, care vor afecta operațiunile până pe 15 iulie.

Blue Air va amâna lansarea unor zboruri

Blue Air va amâna lansarea unor zboruri selectate de la baza din Iaşi până pe data de 15 iulie 2022.

Compania a specificat că toate persoanele afectate vor fi anunțate din timp, astfel încât să îşi poată adapta planurile de călătorie în mod rapid şi fără inconveniente, printr-un comunicat, conform  Agerpres.

Aceste amânări au fost făcute, deoarece ajustarea temporară a capacității bazei sale din Iași, pe fondul unei întârzieri in livrarea aeronavelor care va afecta operațiunile până pe 15 iulie 2022.

În comunicatul transmis de companie se arată că: „Toți clienții afectați vor fi anunțați din timp, astfel încât să își poată adapta planurile de călătorie în mod eficient și cu minimum de inconveniente. Blue Air se află în proces de reînnoire completă a flotei, după ce a recepționat deja 5 noi aeronave Boeing 737-8 MAX în flota sa. Din cauza întârzierii livrării aeronavelor programate pentru 2022, Blue Air este nevoita să efectueze o ajustare temporară a capacității bazei sale din Iași, amânând poziționarea celei de-a doua aeronave în Iași până pe 15 iulie 2022”, anunță Blue Air.

Astfel, compania va amâna lansarea unor zboruri selectate de la baza sa din Iași până pe 15 iulie 2022.

Ce zboruri vor fi afectate

Zborurile care vor fi afectate sunt: Iaşi – Paris CDG (operaţiuni amânate până la 18 iulie 2022), Iaşi – Dusseldorf (amânare până la 19 iulie 2022), Iaşi – Mykonos (frecvenţă redusă la un zbor/săptămână) şi Iaşi – Munchen, Roma Fiumicino, Torino (operaţiuni amânate până la 20 septembrie 2022).

Blue Air operează avioane tip Boeing 737, iar în cei 17 ani de activitate a transportat peste 32 de milioane de pasageri şi a zburat mai mult de 340 milioane de kilometri.

În luna aprilie, Blue Air a anunțat ca au fost anulate mai multe curse din aeroporturile din țară. Printre acestea se numără cursele Iași – Torino din perioada 15 mai – 16 iunie, însă compania nu a făcut un anunț  prin care să explice situația la vremea respectivă.

Urmăriți B1TV.ro și pe