Miercuri, zece angajaţi ai Minei Lupeni din judeţul Hunedoara, dar și directorul unităţii, au intrat, în izolare pentru 14 zile, după ce un electrician al unității miniere a fost depistat pozitiv cu noul coronavirus.
Din primele informaţii, infectarea cu COVID-19 a fost confirmată în urma contactului dintre salariatul minei şi persoane din afara societăţii.
„Avem un caz confirmat la EM Lupeni şi, pentru a fi siguri că nu se propagă acest virus, toţi cei care au fost contacţi ai persoanei respective au intrat în izolare la domiciliu pentru 14 zile. Vorbim de 10 persoane, colegi de muncă ai persoanei infectate. El nu a intrat în contact direct cu minerii pentru că vestiarul său nu era comun cu cel al minerilor”,a declarat administratorul special al Complexului Energetic Hunedoara, Cristian Roşu, pentru Agerpres.
Acesta a mai precizat că la nivelul sucursalei au fost dispuse măsuri de limitare a riscurilor de transmitere a virusului COVID-19, prin izolarea unor zone şi dezinfectarea perimetrelor potenţial infectate.
Purtarea măștii de protecție este obligatorie în mai multe tipuri de spații publice deschise de pe întreg teritoriul județului Hunedoara, din prima zi a lunii august, în contextul în care autoritățile locale au constatat că în zonă există o tendință de creștere a ratei de infectare cu noul coronavirus.
Astfel, oamenii vor fi obligați să poarte mască în spații publice deschise din târguri, piețe, locuri de pelerinja sau la slujbele religioase, dar și la evenimente cultural-artistice și sportive, în gări, autogări și stații de autobuz, potrivit deciziei luate de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.
Potrivit celor mai recente date anunțate miercuri de Grupul de Comunicare Strategică, în ultimele 24 de ore, pe teritoriul României au fost confirmate 1.415 de noi cazuri deCOVID-19, dintr-un total de 22.607 de teste efectuate în același interval.
De asemenea, separatde cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 763 de persoane au fost reconfirmate cu coronavirus.
43 de pacienți cuCOVID-19au decedat de marți până miercuri. În acest moment, la ATI sunt internate 485 de persoane testate pozitiv cu noulcoronavirusși aflate în stare gravă.
În acest context, premierul Ludovic Orban a anunțat căstarea de alertă va fi prelungită.